30 ianuarie 2020

Pawel Musial numit Director General in exercitiu la PROFI

0 Comentarii
Pawel Musial, Președinte Executiv PROFI, a fost numit Director General în exercițiu al companiei, cu începere de la 3 februarie 2020. Pawel a mai deținut funcția de Director General al PROFI din 2010 până în 2015.
Actualul Director General, Daniel Cîrstea, va lua o scurtă pauză și va reveni în PROFI ulterior. Pe timpul interimatului, Pawel Musial va prelua rolul de Director General în exercițiu.
“A fost o plăcere și o onoare să lucrez cu echipa și să conduc extraordinara creștere a rețelei PROFI din ultimii ani. A fost o perioadă foarte incitantă și totodată foarte aglomerată în ce mă privește iar, pentru a-mi reîncărca bateriile, am decis să îmi iau puțin timp liber.Voi reveni în PROFI cu mai multă energie pentru a contribui mai departe  la succesul  companiei ,” a declarat Daniel Cîrstea .
Îl felicit pe Daniel pentru că a condus cu succes compania în ultimii patru ani și mă bucur că voi continua munca pe care am început-o împreună în 2010. Vom continua să oferim consumatorilor din România cea mai bună valoare și experiență de cumpărare, vom extinde și mai mult rețeaua și o vom ajuta să își concretizeze potențialul,” a afirmat Pawel Musial.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu