În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.
Pentru Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC), aceste principii și punerea lor
în practică reprezintă o parte importantă a misiunii organizației și o piatră
de temelie pentru proiectele dezvoltate în cei 23 de ani de activitate în comunitatea
băcăuană. Cu gândul la vârstnicii din întreg județul am conceput și dezvoltat
de-a lungul timpului câteva programe majore și alte zeci de proiecte complementare
prin care să le oferim o viață mai bună, mai sigură, servicii dedicate,
posibilitatea de a-și valorifica experiența și competentele acumulate de-a
lungul vieții și de a rămâne active pănă la o vârstă cât mai înaintată.
De ziua lor
FSC le urează tuturor “La mulți ani!”
și le mulțumește pentru munca de o viață, pentru ce au construit, educat,
îngrijit, înfrumusețat, schimbat în bine în comunitatea noastră. Ca organizație
ce și-a dedicat o mare parte a activității persoanelor vârstnice, acum la ceas
de sărbătoare, cu un ochi râdem iar cu altul plângem! Ne bucurăm ca viața
seniorilor din Bacău și România s-a îmbunătățit evident față de situația de
acum 20 de ani, că bătrânii au mai multe servicii dedicate, că autoritățile au
ceva mai multă grijă de ei! Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți vârstnici
participă la viața comunității, se bucură în mod activ de vârsta pensionării,
fac voluntariat sau se implică în activitățile și proiectele create pentru ei.
Suntem triști pe de altă parte pentru că în continuare mii de bătrâni, în
special din mediul rural, se zbat în sărăcie și înfruntă boala și neputința
singuri, uitați de rude și autorități. Suntem tristi să știm că sute de mii de
bătrâni la nivel național nu au încă acces la servicii dedicate care să-i ajute
să depășească problemele specifice vârstei. Vorbim aici de servicii de îngrijire
la domiciliu cu personal calificat, de locuri suficiente și condiții decente în
căminele de bătrâni, de centre de zi și cluburi de socializare destinate celor
care își doresc să-și trăiască activ bătrânețea, de servicii medicale dedicate
și accesibile.
“Tot ce putem face noi ca ONG este să
continuăm munca din ultimii 23 de ani și să depunem toate eforturile pentru ca
problemele ce umbresc bătrânețea bunicilor și părinților noștri să fie
rezolvate una câte una, iar zâmbetele și bucuria de a trăi să le ia locul. De
aceea continuăm, îmbunătățim și dezvoltăm continuu serviciile pentru această
categorie de vârstă, care, așa cum arată tendințele demografice, în 20-30 de
ani va deveni predominantă și în țara noastră. Asa cum se fac eforturi pentru a
exista creșe, grădinițe, școli, cluburi diverse pentru copii și tineri, aceeași
preocupare ar trebui să existe și pentru cei în vârstă care au nevoi specifice și
la fel de importante pentru o viață demnă și activă.” (Gabriela Achihăi, președinte
FSC)
In cadrul
FSC, ca în fiecare an, ziua de 1 Octombrie va fi marcată prin acțiuni și
evenimente dedicate seniorilor ocrotiți de organizație, derulate însă în condițiile
special impuse de măsurile de prevenire a răspândirii COVID19. "Speranță și curaj la orice vârstă"
se va numi evenimentul gazduit de Centrul de zi Dr. Stefan Ciobanu, unde corul
Speranța va cânta câteva melodii, se vor
recita poezii, iar o parte din seniorii centrului au pregătit chiar un dans
special pe melodia Jerusalema. In
funcție de condițiile meteo, acțiunea se va desfășura în spațiul deschis din
curtea centrului sau în sala de activități a acestuia cu respectarea măsurilor
de igienă și distanțare socială. Câțiva dintre partenerii noștri tradiționali
le-au pregătit sărbătoriților zilei câteva cadouri simbolice mai precis
ciocolată din partea Simba Invest și flori din partea florăriei Lady Blue.
In mediul
rural, în mai multe comune, în această săptămână ca și în ultimele câteva luni
au loc Cluburile Bunicii Comunității, întâlniri în cadrul cărora se discută
felul în care vârstnicii își fac resimțită prezența în comunitate, rolul pe
care ei îl au și modalitățile prin care se implică în activitatea satului. Discuțiile
au loc în special individual în cadrul unor vizite ale echipei FSC la domiciliul
beneficiarilor, ocazie cu care sunt culese povești din viața acestora care vor
fi transcrise într-o brosură. Această activitate este parte a unui proiect mai
amplu ”Servicii integrate pentru
vârstnici în propria comunitate”, cofinanțat din Fondul Social European,
Programul Operațional Capital Uman (POCU), ce își propune să dezvolte serviciile
specializate destinate vârstnicilor din comunele Motoșeni, Răchitoasa și
Stănișești.
La Satul
Seniorilor Milly ziua de 1 Octombrie va fi sărbătorită în cadrul unui eveniment
intern la care vor participa doar rezidenții și personalul centrului pentru a
asigura protecția împotriva contaminării cu COVID19, acest centru fiind printre
puținele din județ care nu au înregistrat cazuri de îmbolnăvire în rândul
beneficiarilor. Va fi o sărbătoare “în familie” din care nu va lipsi voia-bună
și bucatele de sărbătoare ce vor fi asigurate de echipa FSC care deservește
acest complex.
“In contextul actual când suntem preocupați,
mai mult ca oricand, să îi protejăm pe cei vulnerabili în fața bolii, le urăm vărstnicilor
comunității noastre în primul rând să aibă multă sănătate, răbdare și speranță și
îi asigurăm că FSC le stă la dispoziție, ca întotdeauna, cu servicii dedicate
care să-i ajute să treacă peste singurătate și boală sau să se bucure din plin
de vârsta a treia. La mulți ani, dragi seniori!” (Gabriela Achihăi, președinte
FSC)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu