8 mai 2023

SNPAP gazdă gazdă pentru 10 studenți din cadrul Academiei KRUSS Norvegia

0 Comentarii

 


În perioada 23 - 27 aprilie 2023, o delegație formată din 10 studenți și 2 profesori din cadrul Academiei de Pregătire a Personalului de Penitenciare (KRUS) din Norvegia a desfășurat o vizită de studiu la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

Activitatea a vizat schimbul de experiență și bune practici în domeniul penitenciar și s-a desfășurat în baza Protocolului de colaborare semnat între Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare (KRUS) din Norvegia si Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

Vizita de studiu a început, în data de 24 aprilie 2023, cu prezentarea informațiilor generale referitoare la sistemul penitenciar din România, prezentare urmată de vizitarea instituției, ocazie cu care ospeții școlii au avut oportunitatea de a vedea spațiile administrative, spațiile de cazare pentru elevi, sălile de clasă, cabinetele de e-learning, sălile de curs, simulatorul de specialitate și Memorialul Târgu Ocna, compus din muzeul penitenciarelor, Calea Mărturisitorilor, capela și biserica de lemn închinată martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Pentru atingerea obiectivelor vizitei, agenda a  inclus și vizitarea Penitenciarului Spital din Târgu Ocna și a Penitenciarului Bacău, ocazii care le-au permis oaspeților să afle mai multe detalii despre sistemul penitenciar din România și să observe condițiile de detenție și chiar să interacționeze cu persoanele private de libertate.

Conform agendei de lucru, în următoarele zile, studenții norvegieni au primit informații cu privire la procesul de evaluare a riscului pe care îl prezinta persoanele private de libertate de la intrarea în penitenciar și pe parcursul executării pedepsei.

Totodată, aceștia au participat și la un program de pregătire specializată, denumit ”Managementul riscurilor și a situațiilor de criză în mediul penitenciar”, program care este aplicat atât în pregătirea elevilor școlii noastre, cât și a studenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, specializarea penitenciare, care au efectuat stagii de pregătire la Târgu Ocna.

Faptul că Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Norvegia a ales să revină pentru a patra oară în România cu o nouă grupă de studenți, după experiența vizitelor de studiu efectuate anii trecuți cu aceeași tematică, reprezintă pentru noi o confirmare a faptului că activitatea școlii este una de nivel european.

Vizitele  de studiu realizate se înscriu în contextul bunelor relații de colaborare dintre Statul norvegian si Administrația Națională a Penitenciarelor din România, aspect concretizat și prin demararea proiectului ”CORRECTIONAL”, un proiect amplu care are, printre alte obiective majore, și o componentă care vizează modernizarea Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu