3 decembrie 2023

Ceremonialul de depunere a jurământului de credință față de patrie de către elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna

0 Comentarii


 In data de 8 noiembrie 2023, a fost o zi cu o mare încărcătură emoțională pentru elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna.

La unison, cu trăire și emoție în glas, elevii au rostit cel mai important jurământ - Jurământul de credință față de patrie:

„Jur credință patriei mele România, jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!“.

În cadrul evenimentului solemn, viitorii agenți de poliție penitenciară au confirmat în mod deschis și cu toată convingerea aderarea la valorile și rigorile sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.

Prin acest gest, unic în viața oricărui tânăr care alege o carieră militară, elevii noștri pornesc pe un nou drum, bazat, cu precădere, pe cinste, sacrificiu, onoare și pregătire continuă.

În cadru festiv, elevii au rostit cu emoție și plini de speranță jurământul de credință față de patrie în fața secretarului general al Ministerului Justiției, domnul Ion Claudiu TEODORESCU, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, domnul comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN, a directorilor de unități penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, a reprezentanților sindicatelor din sistemul penitenciar, a autorităților publice locale și întregii asistențe.

În spiritul bunei cooperări dintre sistemele penitenciare din Republica Moldova și România, la festivitate a fost prezent și domnul comisar de justiție Anatolie FALCA, director al Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, însoțit de doamna comisar principal de justiție Iuliana STRUNGA, șef al Direcției Resurse Umane.

În deschiderea festivității, directorul școlii a urat bun venit tuturor invitaților și s-a  adresat elevilor, subliniind importanța rostirii jurământului militar: „Întregul sistem de valori care vă va ghida pregătirea profesională în școala noastră se clădește pe fundamentul unor simboluri incontestabile și intangibile: drapelul tricolor, imnul național, uniforma și jurământul față de patrie; acestea să vă fie, de acum înainte, puncte de reper și izvor nesecat  de curaj, determinare și dragoste de țară”.

După rostirea jurământului militar, a fost invitat la cuvânt prefectul județului Bacău, domnul Lucian BOGDĂNEL, care a vorbit despre transformările prin care trece societatea actuală, precum și despre rolul care le revine viitorilor polițiști de penitenciare în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.

Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, domnul comisar șef de justiție Anatolie FALCA  a adresat cuvinte de mulțumire Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna pentru profesionalismul cu care au fost pregătiți elevii din Republica Moldova de-a lungul anilor, precum și pentru deschiderea cu care instituția noastră a abordat relațiile de cooperare cu sistemul administrației penitenciare din țara vecină, amintind faptul că, de la înființare până în prezent școala națională de la Târgu Ocna a pregătit  peste 235 de elevi.

În discursul său, domnul comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN,  directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor a vorbit despre importanța identificării vocației și a conștientizării valorilor insuflate de familie,  insistând pe însemnătatea conceptului de „adevăr”. Domnia sa a mulțumit personalului școlii pentru dedicarea de care dau dovadă în pregătirea personalului de penitenciare, îndemnând corpul profesoral să caute constant noi metode de pregătire pentru a preveni mediocritatea și monotonia. De asemenea, a încurajat elevii să promoveze constant valoarea adevărului, la care să adere pe tot parcursul lor profesional.

În continuare, invitat la cuvânt, domnul Ion Claudiu TEODORESCU, secretarul general al Ministerului Justiției, a evidențiat însemnătatea jurământului de credință, care reprezintă  „asumarea loialității față de țară și față de statutul de apărător al legii”, simbol al patriotismului și al jertfei. Domnia sa a subliniat importanța rolului pe care îl vor avea viitorii polițiști de penitenciare în societate, prin prisma profesiei pe care și-au ales-o, dedicându-și cariera în slujba apărării legii, a semenilor și a patriei.

Un alt moment încărcat de emoție din cadrul ceremonialului a fost predarea simbolică a ștafetei, în cadrul căreia șeful promoției 2023 – ”A. I. Cuza- 150” a înmânat actualului elev monitor de curs  „Cheia de Onoare” a școlii, ca simbol al continuității, al responsabilității și onoarei.

„Cheia de Onoare a Școlii” reprezintă o emblemă al excelenței, care să-i inspire și să-i motiveze pe noii elevi să se autodepășească, astfel încât să ducă mai departe renumele instituției în cadrul căreia se pregătesc pentru a deveni polițiști de penitenciare integri, curajoși și buni profesioniști.

Jurământul militar rostit astăzi de către toți elevii vine ca o confirmare a faptului că  şi-au însușit semnificațiile acestuia, precum și obligațiile și privațiunile specifice militarilor în serviciul patriei.           

Ceremonialul depunerii jurământului față de patrie reprezintă legătura indestructibilă și definitivă a celor ce-l rostesc cu tot ceea ce înseamnă istoria, credința și jertfa strămoșilor noștri.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu