Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările

4 aprilie 2020

170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

0 Comentarii
In data de 3 aprilie, se împlinesc 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române însă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău nu se desfășoară activitățile caracteristice acestei zile, așa cum am sărbătorit an de an pentru că astăzi, de ziua noastră, suntem prezenți în spațiul public pentru a executa misiuni specifice în contextul prevenirii răspândirii virusului Covid-19.
          Cu această ocazie, la nivelul unității noastre au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim un ofițer și 14 subofițeri.
          Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar de astăzi este unul al conştientizării valorilor care ne-au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, a individualităţii  Jandarmeriei şi mai ales, a rolului pe care cetăţenii ni-l cer, de 170 de ani, să îl jucăm - garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legii!
Mesaj inspector șef colonel Luca Adrian: “Stimați colegi
          Fiecare dintre voi constituie un liant important în realizarea obiectivelor asumate de Jandarmeria Română și vă sunt extrem de recunoscător pentru dovada de sacrificiu si efortul zilnic, pentru că ați fost si rămâneți demni în fața dificultăților apărute.
           La ceas aniversar pentru Jandarmeria Română , la împlinirea a 170 ani de existenţă, mulţumesc tuturor colegilor pentru activitatea desfășurată și eforturile depuse în slujba cetăţeanului şi vă rog să transmiteți tuturor celor dragi vouă, că și lor le mulțumesc pentru că, în numele instituției, vă privez de plăcerea de a petrece mai mult timp împreună cu ei.
             Fiecare cetăţean al României trebuie să fie conştient şi să aibă certitudinea că undeva,  în apropierea sa,  există un jandarm care vegheză şi îi sare în ajutor în orice moment în care viaţa, integritatea şi siguranţa sa ar putea fi pusă în pericol.
             Considerăm că noi, jandarmii băcăuani,  ne-am făcut datoria,  am încercat să fim cât mai aproape de cetăţeni şi să - i  ajutăm la  momente de grea încercare. “

23 februarie 2015

Interventia timpurie asigură o recuperare de succes!

0 Comentarii
Au trecut 10 ani de când Asociația Betania a înființat Centrul „Delfinul” destinat micuților a căror viață este marcată de autism. Aici s-au conturat noi șanse la un viitor normal pentru copii prin asistență oferită de timpuriu în mod profesionist.
Ideea acestui centru datează încă de la începuturile Asociației Betania, când la Centrul de Zi pentru copiii cu dizabilități apăreau și cazuri de autism, autism infantil, schizofrenie cu elemente autiste. La acea vreme autismul era prea puțin cunoscut, terapia de specialitate era practic inexistentă și din nefericire sute de cazuri nici măcar nu au fost diagnosticate, copiii fiind în afara oricărei forme de terapie… Această realitate dramatică nu însemna altceva decât că posibilitățile de dezvoltare ale micuților erau practic anulate, fiind condamnați pe viață la dependența totală față de adulți, la marginalizare, la izolare.
Nu am putut să stăm deoparte și să vedem cum an de an se pierd șanse la viață. În 2005 s-a înființat Centrul Delfinul unde copiii diagnosticați cu autism au beneficiat, pentru prima dată în Bacău și în regiunile învecinate, de servicii specializate de evaluare, terapie și consiliere. Încet dar sigur ne-am exins aria de activitate în terapia autismului și am reușit să deschidem chiar și un nou centru la Roman, în județul Neamț.
Știm un singur lucru: misiunea noastră, a celor de la Centrul Delfinul, este departe de sfârșit. Atât timp cât sunt micuți care au nevoie de noi, le vom fi alături. Vom face și pe mai departe echipă cu părinții care se implică din tot sufletul pentru a le oferi copiilor noi șanse, vom comunica, vom fi un tot unitar pus în slujba unui singur scop: diagnosticarea din timp a autismului și aplicarea terapiei necesare în vederea unei recuperări cât mai complete.
Am avut zeci de rezultate pozitive într-un deceniu de activitate și știm că intervenția timpurie asigură o recuperare de succes pentru acești copii frumoși care merită iubire, acceptare, înțelegere și educație. De zece ani am lăcrimat și ne-am bucurat alături de copii și de părinții lor. Și o vom face și de acum înainte!
Echipa Centrului Delfinul Bacau pentru copii cu autism.

19 februarie 2015

Aniversare Firuta Apetrei

0 Comentarii
Firuţa Apetrei, actriţă a Secţiei Dramă a Teatrului Municipal „Bacovia”, îşi aniversează vineri, 20 februarie, ziua de naştere. Iar duminică, 22 februarie, va putea fi admirată, de la ora 18.00, pe scena Sălii mari, în rolul Kristine Linde, din spectacolul „Nora”, de Henrik Ibsen, în care joacă alături de colegii săi Eliza Noemi Judeu, Ştefan Ionescu, Ion Goranda, Viorel Baltag şi Anca Bucşă.
 
 
Firuţa Apetrei s-a născut pe 20 februarie 1961 (54 de ani), în comuna băcăuană Balcani. A absolvit cursurile Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babes - Bolyai, Cluj Napoca, secţia Actorie. 

În 2015 se împlinesc 35 de ani de când este actriţă a Teatrului Municipal „Bacovia”. A fost distribuită în roluri importante în spectacole realizate de cunoscuţi regizori de teatru precum Alexander Hausvater, Alexandru Dabija, Răzvan Dincă, Ion Sapdaru, Gelu Badea, Cătălin Naum, Dan Tudor, Dumitru Lazăr Fulga sau Gheorghe Balint.
 
Este regizor şi profesor de teatru. Spectacolul „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, jucat de actriţa băcăuană Daniela Vrînceanu, şi regizat deFiruţa Apetrei, a câştigat Premiul pentru cel mai bun one woman show, în 2008, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”. De asemenea, spectacolul „Eu, mama şi bunica”adaptare de Firuţa Apetrei, după Krzysztof Bizio, jucat de actriţa Florina Găzdaru şi regizat de Firuţa Apetrei, a obţinut trei premii, în 2014, la cea de-a IX-a ediţie a Galei „Star”: Premiul "Actori pentru Actor - Dinu Apetrei", acordat de juriul actorilor din Teatrul Municipal "Bacovia", prezidat de Eliza Noemi Judeu, Premiul pentru cea mai bună voce, acordat de Radio România Iaşi, şi Premiul Site-ului de teatru e-theatrum.com.
 
Firuţa Apetrei are o familie artistică, copiii săi fiind actori sau muzicieni. De curând este şi bunică.

3 februarie 2015

Aniversare actori Stefan Ionescu si Dumitru Rusu

0 Comentarii
Actorii Ştefan Ionescu şi Dumitru Rusu, aflaţi în distribuţia spectacolului „Când ai o soacră avară, stă ca dracu’ pe comoară”, la premiera sunteti aşteptati duminică, 8 februarie, de la ora 18.00, îşi aniversează în această perioadă zilele de naştere.
 
Dumitru Rusu este născut la Iaşi, pe 7 februarie 1984. A absolvit, în 2007, cursurile de Arta Actorului ale Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi, la clasa profesorilor Constantin Popa şi Octavian Jighirghiu. Are diplomă de master în Filosofia Artei şi Management Cultural, la Facultatea de Filosofie a Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi. A colaborat cu regizori renumiţi de teatru printre care Alexander Hausvater, Alexandru Dabija sau Ion Sapdaru. Este profesor de teatru.
 
Ştefan Ionescu s-a născut la Bucureşti, pe 9 februarie 1976. A absolvit în anul 1999 cursurile Facultăţii de Teatru – Film a Universităţii „Hyperion”, Secţia Actorie, la clasa profesorului Virgil Ogăşanu. În studenţie a fost ales în distribuţia filmului „Triunghiul morţii”, regizat de Sergiu Nicolaescu. A colaborat cu numeroşi regizori de teatru cunoscuţi, printre care Răzvan Dincă, Theo Herghelegiu sau Alexandru Dabija.

11 octombrie 2014

Auchan România sărbătoreste 1 an cu 31 de magazine

0 Comentarii
Hipermarketurile Auchan au pregătit pentru clienți oferte excepționale, tombolă cu premii extraordinare, târguri ale producătorilor, evenimente și multe alte surprize  de-a lungul celor 19 zile de sărbătoare.
Auchan România împlinește 1 an de când a trecut la noua dimensiune, cu 31 de magazine și organizează un eveniment aniversar excepțional pentru a mulțumi clienților și a sărbători alături de ei.

"Am pregătit mii de premii captivante, valoroase, inovative și accesibile tuturor, cu extrageri zilnice în fiecare dintre magazine, am construit sute de oferte și prețuri aniversare extraordinare, evenimente, animații, degustări si  demonstrații și am invitat producătorii români din zonă și din regiune să aducă ce au mai bun pentru clienții noștri, zi de zi, timp de 19 zile. Noi, cei 11.000 de angajați Auchan România dorim să le mulțumim tuturor românilor și să îi invităm călduros la marea noastră sărbătoare!” Tiberiu Dănețiu, Director Marketing, Auchan România.

13 decembrie 2013

La multi ani, Luxury Pub!

0 Comentarii
LUXURY CLUB s-a nascut din dorinta de a oferi clientilor un loc aparte in care buna dispozitie, distractia si socializarea sa fie la ele acasa.

VINERI. 13 DECEMBRIE, LUXURY CLUB MARCHEAZA 1 AN DE ACTIVITATE, 1 AN DE KING SIZE ENTERTAINEMNT SI DISTRACTIE DE CEA MAI BUNA CALITATE!...
SUNTETI ASTEPTATI CU SHOTURI DE JAGERMEISTER DIN PARTEA CASEI, RAURI DE SAMPANIE SI DE VIN, TRANDAFIRI ROSII LA INTRARE PENTRU TOATE DOAMNELE SI DOMNISOARELE, CONFETTI, BALOANE COLORATE, TORT ANIVERSAR, 30% DISCOUNT PENTRU CEI CARE ISI SERBEAZA ZIUA, DISTRACTIE MAXIMA.

MUSIC PROVIDED BY DJ SKYNU.

LIVE PERFORMANCES BY MC GREEN.


Pret bilet: 10 lei.

9 decembrie 2013

La multi ani, Luxury Pub!

0 Comentarii
LUXURY CLUB s-a nascut din dorinta de a oferi clientilor un loc aparte in care buna dispozitie, distractia si socializarea sa fie la ele acasa.

VINERI. 13 DECEMBRIE, LUXURY CLUB MARCHEAZA 1 AN DE ACTIVITATE, 1 AN DE KING SIZE ENTERTAINEMNT SI DISTRACTIE DE CEA MAI BUNA CALITATE.
SUNTETI ASTEPTATI CU SHOTURI DE JAGERMEISTER DIN PARTEA CASEI, RAURI DE SAMPANIE SI DE VIN, TRANDAFIRI ROSII LA INTRARE PENTRU TOATE DOAMNELE SI DOMNISOARELE, CONFETTI, BALOANE COLORATE, TORT ANIVERSAR, 30% DISCOUNT PENTRU CEI CARE ISI SERBEAZA ZIUA, DISTRACTIE MAXIMA.


MUSIC PROVIDED BY DJ SKYNU

LIVE PERFORMANCES BY MC GREEN


Pret bilet: 10 lei.

7 decembrie 2013

La multi ani, Club Kremlin!

0 Comentarii
Sambata 7 decembrie vi se propune o seara speciala de aniversare a patru ani in Club Kremlin. Shot-uri si sampanie din partea lor, 50% reducere la vodka si whisky, prezentari de moda, vouchere si vacante in Mamaia.
Fetele vor avea intrarea libera pana la miezul noptii!

DJ Ciupy / MC MC Dylma.

30 noiembrie 2013

2 ani de Pub S4

0 Comentarii
Sambata 30 noiembrie incepand cu ora 21.00, Pub S4 ''implineste'' 2 anisori si cum la o aniversare se cere si distractie SUNSET IN THE 12TH HOUSE, ROADKILLSODA si THE THIRTEENTH SUN vor intretine atmosfera.
Intrarea este libera.

25 octombrie 2013

La multi ani, Majestate!

0 Comentarii
Mihai I, Regele Românilor, împlineşte, vineri 25 octombrie, 92 de ani. În ziua Sfinților Mihail și Gavriil, 8 noiembrie, Majestatea Sa Regele Mihai I, își va sărbători public ziua de naștere, împreună cu cea onomastică, la Palatul Elisabeta, prilej cu care Majestatea sa îi va saluta la ora 11:00 pe toți cei care d oresc să îi transmită urări.

Regele Mihai I deschide porțile Palatului Elisabeta“În ziua de vineri, 8 noiembrie 2013, la ora 10, Regele Mihai I deschide porțile Palatului Elisabeta tuturor celor care doresc să-i ureze la mulți ani cu ocazia zilei de naștere și a zilei onomastice. Majestatea Sa împlinește 92 de ani în ziua de 25 octombrie 2013, iar în ziua Sfinților Mihail și Gavriil sărbătorește public ziua de naștere, împreună cu cea onomastică.
Ii spunem si noi cu aceasta ocazie ''La multi ani!'' si multa sanatate!

11 octombrie 2013

Sunete 10 ani - Maraton Live!

0 Comentarii
Cea mai longevivă revistă de muzică din România, revista Sunete, împlinește 10 ani de la înființare.
10 ani de aventuri muzicale nu se puteau sărbători decât alături de 10 trupe, care se întâlnesc pe aceeași scenă pentru un maraton muzical unic.
Sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 19,30, pe scena Atelierului de Producție vor urca artiști pe care îi știți, îi iubiți și care au umplut zeci de pagini de-a lungul vremii în revista Sunete.
Prin arta lor vor sărbători alături de noi BRUM, Les Elephants Bizzares, Luna Amară, Coma, Aria Urbană, Toulouse Lautrec, Grimus, OCS, ROA și Sensor.
Avem o noapte întreagă la dispoziție să ne bălăcim în rockuri și electronice, să ne cunoaștem, să ne batem pe umăr amical și să suflăm împreună în lumânări.
Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, la prețul de 20 de lei. În ziua evenimentului, la intrare, prețul unui bilet va fi de 30 de lei.

La multi ani, Hello Shopping Park!

0 Comentarii
Bacauanii sunt asteptati in data de 11 octombrie sa sarbatoreasca impreuna 5 ani de cumparaturi si distractie la Hello Shopping Park.
Invitat special: Alex Velea

1 octombrie 2013

La multi ani, Hello Shopping Park!

0 Comentarii
Bacauanii sunt asteptati in data de 11 octombrie sa sarbatoreasca impreuna 5 ani de cumparaturi si distractie la Hello Shopping Park.
Invitat special: Alex Velea

27 septembrie 2013

La multi ani, Google!

0 Comentarii

GOOGLE implineste vineri 27 septembrie 15 ani de la infiintare si isi sarbatoreste ziua cu un logo special. GOOGLE a fost infiintat in 1998 de catre Larry Page si Serghey Brin ca un motor de cautare unic in internet, pentru ca in ultimii 15 ani, GOOGLE sa dezvolte servicii online de toate tipurile, precum Google Earth, Google Maps, Gmail, Android, Google Plus si Google Glass.

11 septembrie 2013

Ziua „Portilor Deschise” la I.S.U.J. Bacău

0 Comentarii
Ziua Pompierilor din România, aniversată la 13 septembrie, oferă prilejul de a rememora un strălucit episod din istoria naţională - lupta purtată pe Dealul Spirii, cu 165 de ani în urmă, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva invadatorului otoman venit să înfrângă prin forţa armelor mişcarea revoluţionară de la 1848.

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău va organiza, în perioada 12 - 13 septembrie, Ziua „Porţilor Deschise”.
Ziua „Porţilor Deschise” va cuprinde activităţi teoretice şi practice de educare şi instruire a tinerilor, în scopul prevenirii şi stingerii incendiilor, a înlăturării efectelor produse de acestea, precum şi de alte calamităţi naturale (cutremure de pământ, inundaţii etc.).

            Toți cei care ne vor trece pragul vor avea posibilitatea să înveţe foarte multe lucruri despre activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, despre autospecialele de intervenţie din dotarea acestuia, tipurile de risc identificate pe teritoriul judeţului Bacău, precum şi despre regulile de comportare în caz de incendii, inundaţii sau cutremure.

7 septembrie 2013

Guess Who vine in Club Ponton

0 Comentarii
Sambata 7 septembrie Ponton Summer Club implineste 1 an.
La ceas aniversar Guess Who vine in club pentru o super seara.
Pregatiti-va pentru o mega distractie!

10 august 2013

La multi ani, Club LM!

0 Comentarii
Sâmbătă pe 10 august, de la ora 10 seara, se sărbătoresc 10 ani de CLUB LM.
10 ani de petreceri... 
10 ani de poveste... 
10 ani de distracție și nopți de neuitat... 
Va fi in mod sigur o noapte de neuitat, motiv pentru care te sfătuim să nu lipsești!... 

Club LM ridică standardele în fiecare an, creînd o atmosferă unică pentru voi. Cum este și normal, un astfel de eveniment nu poate avea loc fără să curgă multă șampanie oferită din partea clubului.
Printre altele acestia vor oferi MULTE premii cu valoarea in bani sau vouchere de consumație. 


INTRAREA:10 lei/domni, 5 lei/domnișoarele.

8 august 2013

La multi ani, Club LM!

0 Comentarii
Sâmbătă pe 10 august, de la ora 10 seara, se sărbătoresc 10 ani de CLUB LM.
10 ani de petreceri... 
10 ani de poveste... 
10 ani de distracție și nopți de neuitat... 
Va fi in mod sigur o noapte de neuitat, motiv pentru care te sfătuim să nu lipsești!... 

Club LM ridică standardele în fiecare an, creînd o atmosferă unică pentru voi. Cum este și normal, un astfel de eveniment nu poate avea loc fără să curgă multă șampanie oferită din partea clubului.
Printre altele acestia vor oferi MULTE premii cu valoarea in bani sau vouchere de consumație. 


INTRAREA:10 lei/domni, 5 lei/domnișoarele.

La multi ani, MegaBacau!

2 Comentarii
In data de 8 august se implinesc 4 ani de cand ziarul MegaBacau a aparut pe platforma online. 4 ani in care am venit cu noutati, cu evenimente, cu parteneriate media si am incercat sa informam publicul bacauan cu... tot ceea ce misca in Bacau.
Poate am gresit uneori, dar am facut  mai multe lucruri bune, poate ne-am certat cu diferite ''personaje'' din blogosfera, important este ca am invatat sa fim mai buni, mai profesionisti, mai informati.
Cu ajutorul vostru am crescut si incercam sa fim de la an la an mai buni. Speram ca veti fi alaturi de noi si ne veti ''ajuta'' in continuare sa crestem!

LA MULTI ANI, MEGABACAU!

29 iulie 2013

Sarbatoarea Imnului-marca Andrei Muresanu

0 Comentarii
Se pare ca abunda in evenimente liturgice dar intre toate aceste sarbatori cred ca prioritate ar avea astazi Ziua Imnului de Stat.

Pe 24 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a emis Decretul-lege nr. 40, prin care „Deşteaptă-te, române!” a devenit Imnul de Stat al României. Această prevedere a fost stipulată şi în Constituţia din 1991.
Alegerea şi proclamarea unei Zile a imnului naţional al României a fost făcută de Parlamentul României prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998. Textul actului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 198/28 mai 1998, iar legea stipulează la Art. 1. – (1):
Se proclamã ziua de 29 iulie, Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848”.

Patrunzand mesajul imnului national, putem spune ca e un garant al succesului nostru ca popor. o "banca de credit"pentru reusita noasta ca natiune!