Ion D. Berindei, 150 de ani de la naștere

Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 2 iulie, emisiunea de mărci poștale Ion D. Berindei, 150 de ani de la naștere, dedicată unuia dintre marii arhitecți ai României, autor al unor edificii care reprezintă și azi adevărate podoabe ale patrimoniului construit din țara noastră.

Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1831-1884), Ion D. Berindei (Berindey), 1871-1928, a absolvit Școala de Arte Frumoase din Paris în anul 1897. Întors în România, a proiectat, în cei 30 de ani de carieră, un număr impresionant de clădiri monumentale, de uz public sau reședințe particulare. În București, exemple sunt: Palatul Cantacuzino, Casa Assan, Palatul Sindicatului Ziariștilor (unde se află Teatrul Foarte Mic), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, casa Toma Stelian, Azilul Regina Elisabeta (azi Institutul de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”). Tot el a construit Palatul Cantacuzino de la Florești (jud. Prahova) și somptuosul Palat al Culturii din Iași.

Dintre cele peste 60 de lucrări realizate de Ion D. Berindei, 29 sunt monumente istorice, ceea ce demonstrează că arhitectura pe care a creat-o se bucură și astăzi de apreciere, situându-se pe un loc de seamă în istoria arhitecturii moderne din România. Creația sa îmbină elemente de eclectism de factură Beaux-Arts, romantism, neorococo, cu tendințe neoromânești și cu elemente moderne de concepție 1900, atât în compoziția de ansamblu, cât și în rezolvarea decorației, bogat reprezentată.

Moartea sa bruscă, în 1928, la numai 57 de ani, a suscitat un imens regret pentru tot ceea ce ar mai fi putut înfăptui dacă soarta i-ar fi dăruit mai mulți ani de viață, dar și o imensă admirație pentru ceea ce izbutise să înfăptuiască. Ziaristul și memorialistul Constantin Bacalbașa scria: „Ion Berindeiu, «clăditorul» pe care moartea ni l-a răpit alaltăieri cu o lovitură de trăsnet, a fost unul dintre superioarele suflete artistice, arhitectul care în clădirile sale suprapunea nu numai cărămizi și tencuială, dar și geniul constructor de mare estetică. […] Berindeiu a fost arhitectul care lasă în urma lui nu numai ziduri înălțate, dar podoabe arhitecturale, demne de orice mare oraș civilizat”.

Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate patru opere reprezentative ale lui Ion D. Berindei din capitala României.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este reprezentată Casa Assan, azi Casa Oamenilor de Știință (Piața Lahovari nr. 9). Clădirea a fost construită, în anul 1904, de Ion D. Berindei pentru George G. Assan (fiu al industriașului George Assan, fratele lui Bazil G. Assan, industriaș, președinte al Camerei de Comerț, deputat din partea Partidului Național Liberal). Clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române și din 1945 a devenit Casa Oamenilor de Știință.

Stilistic, clădirea aparține tipologiei palatului Cantacuzino, academismului școlii franceze adăugându-i-se și aici elemente Art Nouveau. Intrarea se detașează ca volum de corpul casei, fiind marcată de acoperișul mai înalt în dreptul ei și de o copertină din sticlă și metal, în formă de scoică. Balustradele balcoanelor și ale scării către grădină, precum și grilajul dinspre piață sunt executate din fier forjat, iar formele lor și structura metalică a copertinei de sticlă aparțin limbajului Art Nouveau.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei este reprezentată Casa Titulescu din București, astăzi sediul Fundației Europene Titulescu (Șos. Kiseleff nr. 47). Casa a fost construită pentru marele diplomat român Nicolae Titulescu, care a locuit aici în perioada 1912–1937.

Arhitectura este de factură eclectică, cu elemente neoclasice (frontonul triunghiular) și Art Nouveau. Un element semnificativ este loggia monumentală, orientată spre stradă. Accesibilă atât din interior, prin vestibul, cât și din exterior, prin grădina din fața casei, loggia, cu colonada sa dublă, amintește de Palatul Cantacuzino de la Florești și de palatul francez Micul Trianon.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este ilustrat Palatul Cantacuzino din București, astăzi sediu al Muzeul Național „George Enescu” (Calea Victoriei nr. 141).

Ion D. Berindei a construit acest impozant imobil în anii 1901-1906, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit ,,Nababul” (șef al Partidului Conservator, fost prim-ministru). Intrarea poartă deasupra stema princiară a Cantacuzinilor, este ornamentată cu o copertină din sticlă și fier forjat și străjuită de doi lei de piatră. Colaborarea lui Berindei cu câțiva renumiți artiști ai vremii și furnizori de bunuri de lux a dat ca rezultat un decor interior de o mare bogăție și eleganță: picturi murale realizate de G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu și Arthur Verona; bronzuri și statuete realizate de sculptorul Storck, ornamentații sculpturale exterioare și interioare de Emil Wilhelm von Becker, la acestea adăugându-se tapiserii, candelabre, vitralii, lămpi, mobilier în stil Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XVI-lea, ce provin de la Casa Kriger și Mercier din Paris.

După moartea Nababului, în 1913, palatul a intrat în posesia fiului său, Mihail G. Cantacuzino, și a soției acestuia, Maria (Maruca). Rămasă văduvă, aceasta s-a recăsătorit cu George Enescu în 1937. După moartea lui (1955), soția sa a donat imobilul statului român, în scopul înființării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe Lista Patrimoniului European.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei este reprezentat Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21), singurul observator astronomic din capitală deschis publicului, aflat azi în administrarea Muzeului Municipiului București. Ideea unui Observator Astronomic a prins contur în 1908, când a fost ales în funcția de președinte al Societății Astronomice Române amiralul Vasile Urseanu (care se distinsese în Războiul de Independență și contribuise la modernizarea marinei românești), pasionat de astronomie, care și-a ridicat o casă înzestrată cu o cupolă destinată efectuării de observații astronomice. După moartea amiralului, văduva sa a donat clădirea municipalității orașului București.

După cel de-al Doilea Război Mondial, observatorul a fost redeschis pentru public în luna mai 1950. Dotat cu aparatură modernizată, Observatorul are ca obiect de activitate atât popularizarea astronomiei (oferind celor interesați posibilitatea de a observa cerul prin lunete), cât și efectuarea de observații și cercetări de către astronomii amatori. În anul 2017 a fost inaugurată o expoziție permanentă, atractivă și modernă, denumită „Descoperim împreună Universul”.

Pe plicul „prima zi” a emisiunii a fost realizat un colaj de imagini: un detaliu al fațadei Palatului Cantacuzino din București, o fotografie de epocă înfățișându-l pe arhitectul Ion D. Berindei în mijlocul unui grup de colaboratori, Palatul Culturii din Iași și Hipodromul de la Băneasa.

Palatul Culturii din Iași este un adevărat edificiu-simbol al orașului. În aspectul său se regăsește o combinație de stiluri: neogotic, romantic și neobaroc. Are 298 încăperi, cu o suprafață de aproximativ 36.000 m². Construită în perioada 1906–1925, pe temeliile fostei Curți Domnești a Moldovei, clădirea a funcționat inițial ca Palat Administrativ și de Justiție. Astăzi este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”.

Hipodromul de la Băneasa era o construcție proiectată după modelul unor hipodromuri franceze și ridicată între anii 1905 și 1909. Era proprietatea Jockey Club-ului român și ocupa o suprafață de 62 ha în nordul Bucureștiului. La vremea sa, era considerat unul dintre cele mai frumoase hipodromuri din Europa.

Pavilionul tribunelor era prevăzut cu o copertină susținută de ferme metalice care ieșeau 10 metri în consolă, așadar fără stâlpi de susținere, pentru a nu împiedica vizibilitatea. Era o soluție constructivă îndrăzneață pentru acea vreme. Nepotul arhitectului, scriitorul Mircea I. Berindei, povestea: „Verificarea rezistenței acestei copertine a fost făcută, conform relatărilor, prin încărcarea ei cu un regiment de ostași având în frunte pe însuși proiectantul, și anume arhitectul Ion D. Berindey”.

Construcția nu mai există; a fost demolată de autoritățile comuniste, în 1952 și 1960, pe acest loc fiind ridicate Casa Scânteii (azi Casa Presei Libere) și Complexul Expozițional (ROMEXPO).

sursa: www.romfilatelia.ro

Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani

Romfilatelia introduce în circulație, marți, 22 iunie, emisiunea de mărci poștale Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani, dedicată unui moment istoric și unei personalități de excepție: Revoluția din 1821 și conducătorul acesteia, Tudor Vladimirescu.

Deși a fost înfrântă de forțele militare otomane, mișcarea revoluționară din 1821 a avut o importanță capitală pentru istoria modernă a României, întrucât a pus capăt domniilor fanariote în Moldova și Țara Românească. Istoricii definesc Revoluția din 1821 drept începutul procesului de renaștere națională a României.

Anul 2021, în care celebrăm împlinirea a două secole de la acest eveniment, a fost instituit drept „Anul Tudor Vladimirescu”, printr-un proiect de lege adoptat de Parlamentul României, iar Tudor Vladimirescu a fost declarat Erou al națiunii române.

Emisiunea de mărci poștale Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani, alcătuită dintr-o marcă poștală, o coliță dantelată, un bloc special aniversar și un plic „prima zi”, se înscrie în seria proiectelor menite să îl omagieze pe erou și să celebreze Anul Tudor Vladimirescu.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodus portretul lui Tudor Vladimirescu, după o gravură de Theodor Aman.

În compoziția coliței emisiunii sunt reproduse următoarele elemente: Tudor Vladimirescu, gravură de Theodor Aman, și o tipăritură din sec. XIX, ce ilustrează Trupele de panduri conduse de Tudor Vladimirescu trecând Oltul la 10 martie 1821. Pe timbrul coliței, cu valoarea nominală de 31,50 lei, este redat portretul lui Tudor Vladimirescu, după o litografie din sec. XIX.

Pe plicul „prima zi” a emisiunii este înfățișat Tudor Vladimirescu, reproducere după o pictură în ulei, realizată de Theodor Aman, considerată cel mai cunoscut portret al eroului.

Theodor Aman este cel care a fixat în memoria populară înfățișarea lui Tudor Vladimirescu, deși toate variantele de portret au fost realizate postum, întrucât Aman s-a născut în 1831, la zece ani după moartea lui Tudor. Chipul său a fost reconstituit de pictor cu ajutorul mărturiilor unor veterani panduri, supraviețuitori ai Revoluției din 1821, și mai ales cu ajutorul informațiilor și certificarea autenticității din partea unuia dintre apropiații lui Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru (1799–1875), bine-cunoscutul inventator al stiloului. La 22 de ani, a intrat în slujbă la Cancelaria lui Tudor, redactând documente și luând parte la misiuni diplomatice. Spre sfârșitul vieții, l-a ajutat pe Theodor Aman să prindă pe pânză înfățișarea „Domnului Tudor” în tabloul realizat probabil în perioada 1874-1876, la peste o jumătate de veac de la moartea acestuia. Mai recent, au fost descoperite la Viena, unde Tudor Vladimirescu călătorise, litografii care îl reprezintă (cu o expresie aprigă, dură), dar e puțin probabil ca Aman să le fi cunoscut. Portretul realizat de el seamănă destul de bine cu litografiile menționate, dar prezintă o versiune idealizată: un bărbat chipeș, demn, cu o expresie calmă, sigur de el, capabil să domine oamenii și situațiile – portretul unui adevărat erou național, foarte necesar în contextul acelor vremuri, când România avea să-și proclame independența față de Imperiul Otoman și să o cucerească printr-un război. Iar imaginea aceasta a rămas încrustată pentru totdeauna în mentalul colectiv: pentru toți românii, „așa arăta” Tudor Vladimirescu – omul din portretul pictat de Aman.

Lucrările de grafică și pictură reproduse în cadrul acestei emisiuni de mărci poștale fac parte din patrimoniul Muzeul Municipiului București. 

sursa: www.romfilatelia.ro

Câinele, prieten al omului

Nicio legătură dintre om și o altă specie nu a fost atât de mult omagiată, studiată, comentată precum cea dintre om și câine. Primul animal domesticit, câinele și-a legat soarta de cea a omului în asemenea măsură, încât comportamentul și chiar fiziologia sa s-au modificat semnificativ, ca urmare a îndelungii sale evoluții alături de specia umană.

De-a lungul timpului, câinii au luat parte la numeroase evenimente notabile. Operațiuni de salvare, misiuni în spațiu, dovezi de curaj au avut ca protagoniști câinii.

Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 11 iunie 2021, emisiunea de mărci poștale Câinele, prieten al omului, alcătuită din patru timbre și un plic „prima zi”. Cele patru timbre ale seriei, având valorile nominale de 2 lei, 2,20 lei, 5,50 lei și 19,50 lei, prezintă aspecte ale interacțiunii dintre om și câine, acesta din urmă apărând în ipostaze diferite: ajutor practic al omului (ca însoțitor al nevăzătorilor sau al persoanelor cu dizabilități motorii), dar și simplu prieten afectuos al copiilor.

Domesticirea câinelui a avut loc în urmă cu cel puțin 15.000 de ani, înainte de apariția agriculturii, când oamenii încă trăiau ca vânători-culegători. Câinii descind din lupi, dar nu din lupii actuali, cum se crede adesea. Istoria evoluției câinelui este lungă și complicată, necesitând cercetări laborioase, inclusiv analize moleculare și genetice, pentru elucidarea unor aspecte. Ca în orice situație de acest gen, există opinii științifice diferite, dar o teorie larg acceptată susține că ruda cea mai apropiată a câinelui este lupul cenușiu care trăiește în Eurasia și America de Nord (specia de lup care există și la noi în țară), cele două specii descinzând dintr-un strămoș comun. Câinele (Canis familiaris) și lupul cenușiu (Canis lupus) s-au desprins din acest strămoș în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, pornind pe căi evolutive diferite, și continuă să evolueze divergent și în ziua de azi.

Din multe puncte de vedere, câinele este o specie ieșită din comun. Una dintre cele mai interesante trăsături ale sale este variabilitatea foarte mare, manifestată prin existența a circa 450 de rase. La prima vedere, un bichon maltez nu prea seamănă cu un ogar italian și totuși ambele rase provin din același strămoș care, acum 30 de milenii, s-a desprins de lup, pornind pe un drum evolutiv propriu. Remarcabil este și faptul că majoritatea raselor actuale au apărut într-un timp scurt, în ultimele două secole, prin selecție artificială, ca urmare a strădaniei omului de a obține anumite trăsături.

Relația dintre om și câine este complexă și îmbracă aspecte multiple. Câinii pot fi antrenați să îndeplinească o varietate de roluri: însoțirea și ajutarea persoanelor cu dizabilități, salvarea victimelor unor catastrofe naturale, detectarea explozibililor, a drogurilor și a altor substanțe periculoase, urmărirea și prinderea infractorilor, paza și adunarea turmelor de animale, ajutarea oamenilor la vânătoare și pescuit, tracțiunea unor vehicule etc. În lunga sa evoluție alături de om, câinele a căpătat o sensibilitate particulară față de emoțiile și comportamentul acestuia, ceea ce face posibilă o comunicare eficientă între cele două specii, iar această comunicare, la rândul ei, facilitează dresajul și explică performanțele uneori uimitoare ale câinilor în aceste activități.

Dar, dincolo de aceste aspecte practice, câinele rămâne, în primul rând, un prieten al omului, iar atașamentul lui față de om rămâne cea mai pură expresie a fidelității, afecțiunii și devotamentului.

sursa: www.romfilatelia.ro

Doamnele voievozilor romani

În istoria românilor, ca și în general în istoria Europei,  a domni – a cârmui poporul din înaltul unui tron – a fost un apanaj masculin. De aceea, istoria noastră a reținut mai cu seamă voievozii care, de-a lungul veacurilor, s-au perindat pe tronurile țărilor române. Dar alături de ei, adesea în umbra lor, au trăit și doamne ale acestor voievozi, soții care, deși mai puțin cunoscute decât ei, atât contemporanilor, cât și posterității, au avut însemnătatea lor în viața acestor domni și, uneori, în viața țării. Unele și-au jucat rolul cu discreție, intervenind în mersul istoriei prin acte importante, dar săvârșite fără ostentație. Altele s-au implicat mai zgomotos și public în treburile țării, amestecându-se în politică  și războaie. Despre unele se știu atât de puține lucruri, încât, cu toate cercetările, ele rămân până azi figuri enigmatice ale trecutului nostru, deși au fost soțiile unor conducători marcanți, ale căror domnii sunt bine documentate.

Romfilatelia readuce în memorie figurile a patru dintre aceste doamne prin emisiunea de mărci poștale Doamnele Voievozilor români, ce va fi introdusă în circulație vineri, 21 mai 2021.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este ilustrată figura doamnei Mara, soția lui Mircea cel Bătrân. Chipul ei s-a păstrat în pictura votivă de la Schitul Brădet, din județul Argeș.

Această doamnă a Țării Românești este o figură misterioasă. Nu i se cunoaște cu precizie nici anul nașterii, nici cel al morții (poate 1420, poate 1427?), nici măcar familia – se crede că ar fi provenit dintr-o familie de nobili maghiari. Este numită, prin tradiție, Mara, dar numele ei a fost reconstruit pornind de la o inscripție incompletă, iar unii istorici susțin că s-ar fi putut numi la fel de bine Ana sau Klara. Conform unei ipoteze actuale, s-ar fi numit Maria Tolmay, ar fi deținut o proprietate în apropiere de Lacul Balaton, pe actualul teritoriu al Ungariei, și ar fi fost mama lui Mihail, singurul fiu legitim al lui Mircea cel Bătrân, care l-a asociat pe acest fiu la domnie, ulterior acesta domnind singur, după moartea lui Mircea, din 1418 până în 1420.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este reprezentată doamna Chiajna, soție a lui Mircea Ciobanul, de trei ori domnitor al Valahiei (1545–1552, 1553–1554, 1558–1559). Imaginea ei s-a păstrat în pictura votivă din Biserica Domnească de la Curtea Veche (numită și Sfântul Anton – Curtea Veche), cea mai veche biserică din București.

În  istoria tulburată a Evului Mediu românesc, cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost una dintre epocile cele mai tulburi. Desele schimbări ale domnitorilor, birurile împovărătoare, comploturile, trădările, execuțiile, sărăcirea populației, toate au făcut din această perioadă „una dintre epocile întunecate ale istoriei țării românești”, cum o numește istoricul Constantin C. Giurescu, autorul monumentalei lucrări Istoria românilor. Doamna Chiajna, trăitoare în aceste vremuri negre, apare ea însăși ca o figură întunecată. Cât de meritată este această reputație, e greu de spus acum, după aproape cinci veacuri. Istoricii și literații i-au construit o faimă de femeie dură, dominatoare, ahtiată de măriri. Istoricul Constantin Giurescu îi face o caracterizare șocantă: o femeie „energică, de mare voință, aprigă față de dușmani, cultă, dar fără scrupule și lipsită complet de moralitate și de pudoare.” Iar Nicolae Iorga afirmă, în Istoria românilor în chipuri și icoane, că viața ei agitată, plină de lupte pentru putere, intrigi și comploturi, a fost condusă de o „nestinsă patimă de a stăpâni”.

La moartea lui Mircea Ciobanul, fiul său Petru cel Tânăr avea numai 12 ani. Adevărata conducătoare a Valahiei a devenit Chiajna, care a izbutit să-și mențină fiul pe tron aproape nouă ani (1559-1598). A recurs, pentru aceasta, la confruntări militare cu dușmanii domniei, la cumpărarea sprijinului politic de la  Constantinopol cu sume fabuloase, adunate prin sporirea birurilor, și la alianțe cu oameni influenți, cu care și-a căsătorit fiicele. Una dintre ele a fost trimisă de mama sa chiar în haremul lui Murad, viitorul sultan.

În 1568, Petru cel Tânăr a căzut în dizgrația Porții și a fost exilat, împreună cu mama sa. A murit în anul următor; Chiajna, însă, i-a supraviețuit aproape 20 de ani, murind în 1588, după ce, mânată de firea ei dominatoare, susținuse alți câțiva pretendenți la tronurile Valahiei și Moldovei, tot prin intrigi, comploturi și bătălii.

Pe timbru cu valoarea nominală de 5,50 lei este reprezentată doamna Elina, soția lui Matei Basarab, domn care a cârmuit Țara Românească timp de peste două decenii (1632-1654).

Doamna Elina este un personaj neobișnuit: pe cât este de puțin cunoscută, pe atât a fost de importantă contribuția ei la evoluția țării. Constantin C. Giurescu afirmă că ea a fost „una dintre femeile cele mai de seamă ale neamului nostru”. Impresionantă caracterizare, care se întemeiază pe personalitatea doamnei Elina și pe contribuția ei la cultura românească. Elina Năsturel Herescu provenea dintr-o familie de oameni cultivați; fratele ei era cărturarul Udriște Năsturel, poet, traducător, un susținător al tiparului și al introducerii limbii române în biserică (limba de cult fiind, pe atunci, slavona). Elina  a primit și ea o creștere aleasă: citea mult, era interesată de istorie și artă, cunoștea latina, greaca și slavona.

Spre deosebire de întunecatele vremuri ale secolului al XVI-lea, epoca domniei lui Matei Basarab a fost, pentru Valahia, una de relativă stabilitate și de dezvoltare economică și culturală. Doamna Elina, care i-a fost soție timp de 40 de ani, a avut cu siguranță o contribuție atât la frumoasa reputație a domnitorului, cât și la progresul țării. A sprijinit dezvoltarea tiparului, a ctitorit biserici, a gospodărit reședința domnească și grădinile, dar, la nevoie, a știut să facă față și îndeletnicirii grele de a conduce țara: „Femeie îndrăzneață, ea purtă de grija țării, în 1633, când soțul ei, care-și luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol să-și capete întărirea”, scrie Nicolae Iorga, în Istoria românilor în chipuri și icoane.

Imaginea ei apare într-o carte apărută în vremea domniei lui Matei Basarab (un Liturghier scris în Ţara Românească de grămăticul Radu, 1653–1654), mărturie a dezvoltării culturii, la care a contribuit și doamna Elina.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei apare doamna Maria Voichița, cea de-a treia (și ultima) soție a lui Ștefan cel Mare. Imaginea se regăsește pe o dveră (perdea care acoperă ușa altarului), bogat brodată; piesa este cunoscută sub numele de Dvera Răstignirii, datează din 1500 și se află azi la Muzeul Mănăstirii Putna.

Maria Voichița era fiica lui Radu cel Frumos, de patru ori domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475), și a soției acestuia, doamna Maria Despina. S-a căsătorit cu Ștefan cel Mare probabil în 1478, după ce domnul rămăsese pentru a doua oară văduv, în urma morții Mariei Comnena (Maria de Mangop), în 1477. Căsătoria a urmat unor evenimente dramatice: în 1473, Ștefan cel Mare a întreprins o expediție militară în Țara Românească, pentru a-l detrona  pe Radu cel Frumos  și a înscăuna un pretendent susținut de el, pe Basarab Laiotă cel Bătrân. Relațiile lui Ștefan cel Mare cu Radu cel Frumos au fost întotdeauna ostile; Radu, crescut la Constantinopol, era prea apropiat de turci pentru a fi un vecin comod pentru voievodul Moldovei. Ștefan cel Mare l-a detronat în mai multe rânduri, prin intervenții militare. Maria Voichița și mama ei, Maria Despina, au fost luate ostatice și duse în cetatea Sucevei. Voichița a crescut, așadar, la curtea lui Ștefan, iar în cele din urmă acesta a luat-o în căsătorie. A avut cu ea două fiice și un fiu, viitorul voievod Bogdan al III-lea, care a domnit în Moldova între anii 1504 și 1517.

Pe cele două plicuri „prima zi” a emisiunii sunt reprezentate doamna Milița Despina, soția lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521), și doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazul (1593-1600).

sursa: www.romfilatelia.ro

Cosmonautică. Aniversări

Prezența în spațiul extraterestru poate determina apariția unor manifestări ciudate, de la gândirea deformată la senzații de dezorientare stranii.

În timp ce se îndrepta spre zona stabilită a zborului orbital, cosmonautul Gherman Titov avea impresia că corpul său se rotește prin aer. A început să se simtă astfel imediat ce nava spațială Vostok 2 s-a separat de racheta purtătoare și a ajuns în imponderabilitate. „M-am simțit brusc ca și cum aș executa o tumbă și apoi aș zbura cu picioarele în sus”, a spus el mai târziu. În realitate, nu există nici o rostogolire – sentimentul era pur și simplu o iluzie, ceva asemănător cu o experiență în afara corpului.

Pentru mulți astronauți, aceste senzații tind să dispară după câteva zile în spațiu, dar alții suferă sentimentele bulversante pe tot parcursul călătoriei lor. „Știam că stau în picioare … și cu toate acestea mă simțeam cu capul în jos, în ciuda faptului că totul era normal orientat în jurul meu” – așa a descris un astronaut experiența sa la bordul stației spațiale Spacelab.

Încercând să ilustreze fenomenul „dezorientării spațiale”, grafica emisiunii de mărci poștale Cosmonautică. Aniversări, ce va fi introdusă în circulație de către Romfilatelia la data de 14 mai 2021, își propune să inducă privitorului cât mai aproape impresia de imponderabilitate resimțită de cosmonauți.

Emisiunea celebrează împlinirea a 60 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos (Iuri Gagarin, 12 aprilie 1961) și 40 de ani de la prima călătorie spațială la care a luat parte un cosmonaut român – Dumitru-Dorin Prunariu (14 mai 1981).

Născut la 27 septembrie 1952, la Brașov, Dumitru-Dorin Prunariu a absolvit în 1976 Universitatea Politehnică din București, cu specializarea Inginerie aeronautică. În 1978 a fost selectat pentru programul Intercosmos, un program de pregătire pentru zboruri spațiale, iar între 14 și 22 mai 1981 a participat, alături de cosmonautul rus Leonid Ivanovici Popov, la un zbor spațial la bordul navei cosmice Soiuz 40 și a petrecut o săptămână la bordul Complexului Orbital Saliut 6, realizând o serie de experimente științifice.

Filatelia românească a omagiat în repetate rânduri această performanță, cosmonautului român fiindu-i dedicate mai multe emisiuni de mărci poștale.

Prima dintre acestea a fost pusă în circulație chiar în luna mai a anului 1981. Intitulată Zborul în cosmos româno-sovietic, ea cuprindea două timbre (pe care erau ilustrate nava Soiuz 40 și, respectiv, Complexul Orbital Saliut 6) și o coliță dantelată, cu portretele celor doi cosmonauți participanți la misiune, Dumitru Prunariu și Leonid Popov.

O emisiune aniversară, care celebra împlinirea a 15 ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu, a fost introdusă în circulație în anul 1996, cu ocazia Expoziției Mondiale de Filatelie ESPAMER ’96 de la Sevilla (Spania).

Zece ani mai târziu, în 2006, Romfilatelia a celebrat împlinirea a 25 de ani de la primul zbor în Cosmos al unui român, introducând în circulație o emisiune de mărci poștale de un tip special. Pe colița emisiunii din 1996, pe care era ilustrată figura cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, a fost aplicat un supratipar cu folio aur pe jumătate din tiraj și cu folio argint pe cealaltă jumătate.

În 2011, Romfilatelia marca sărbătorirea a 50 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos și 30 de ani de la zborul spațial la care a participat Dumitru Prunariu, prin emisiunea de mărci poștale COSMOS 2011. Pe timbre figurau portretele eroilor acestor două evenimente, cosmonauții Iuri Gagarin și Dumitru Prunariu.

La 10 ani de la apariția acestei emisiuni, Romfilatelia alătură din nou, într-o emisiune de mărci poștale, figurile celor doi participanți la zborul cosmic din 1981, în emisiunea Cosmonautică. Aniversări din acest an, alcătuită din două timbre, o coliță dantelată și un plic „prima zi”.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei îi este dedicat primului cosmonaut al omenirii, Iuri Gagarin. Acesta este înfățișat la bordul navei spațiale Vostok cu care a zburat la 12 aprilie 1961. Silueta navei Vostok se regăsește în fundal, iar în colțul din dreapta jos, în cadrul logoului 60 (ani) Gagarin, este vizibil ecusonul de epocă al misiunii Vostok.

Al doilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 19,50 lei, îl ilustrează pe Dumitru-Dorin Prunariu în costum de cosmonaut, detalii din planurile tehnice ale rachetei Soiuz și logoul aniversar 40 (ani) Prunariu.

Colița emisiunii, cu o valoare nominală de 31,50 lei, îl ilustrează în manieră stilizată pe primul cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, într-o sugerată stare de imponderabilitate, plutind la bordul complexului orbital Soiuz 40-Saliut 6-Soiuz T4, cu aparatul său de fotografiat.

Desenul tehnic din fundal reproduce detalii ale planurilor tehnice ale rachetei Soiuz și ale complexului orbital Soiuz 40-Saliut 6-Soiuz T4, la bordul căruia și-a desfășurat activitatea cosmonautul român timp de 7 zile, 20 ore, 41 minute și 52 secunde. Alături de perforul simulat ce sugerează orbitele spațiale, se regăsește logoul aniversar oficial al cosmonautului român – 40 (ani) Prunariu.

Pe lângă elementele compoziționale descrise mai sus ale fiecărui timbru, manșetele minicolilor înfățișează Pământul văzut noaptea din Cosmos. În colțul din dreapta jos, colecționarii tematicieni vor avea bucuria de a găsi silueta navetei spațiale americane STS-1 (Space Transportation System-1) Columbia, ce a efectuat primul său zbor în urmă cu 40 ani, la data de 12 aprilie 1981.

În același spirit al „dezorientării spațiale”, știut fiind că „în Cosmos nu există sus și jos”, ilustrația plicului „prima zi” a emisiunii înfățișează un astronaut în timpul EVA (Extravehicular Activity – activitate în afara navei spațiale), alături de cele două logouri aniversare – 40 (ani) Prunariu și 60 (ani) Gagarin.

Imaginea ștampilei „prima zi” a emisiunii conține elemente spațiale stilizate, profilul unui cosmonaut, un corp ceresc, orbite cosmice și simbolul unei rachete sub forma unui vector spațial, element des întâlnit în logourile multor agenții spațiale.

sursa:www.romfilatelia.ro

Specii naționale pe cale de dispariție

În acest an, sub genericul Europa 2021, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales o tematică de mare actualitate, în contextul necesității de a proteja fauna europeană amenințată: Specii naționale pe cale de dispariție.

Romfilatelia introduce în circulație, joi, 22 aprilie 2021, o emisiune de mărci poștale cu acest nume, alcătuită din două timbre. Pe timbre sunt ilustrate două specii pe cale de dispariție din fauna României: nurca europeană și dropia.

Pe timbre și viniete sunt tipărite, de asemenea, elemente vizibile numai în lumină ultravioletă.

Pe primul timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 3,40 lei, este ilustrată nurca europeană (Mustela lutreola).

Nurca trăiește în preajma apelor, în zone mlăștinoase sau pe lângă râuri, petrecând o bună parte din timp în apă, în căutarea hranei. Este un mamifer de talie medie (30-40 cm lungime), cu un corp zvelt, alungit, cu membre prevăzute cu o membrană interdigitală, care îl ajută la înot. Este o specie prădătoare; se hrănește cu pești, amfibieni, crustacee, mamifere mici.

Cândva răspândită în toată Europa, nurca a devenit azi unul dintre cele mai rare și mai amenințate mamifere de pe continentul nostru. În unele țări vest-europene, a dispărut încă din secolul al XVIII-lea, iar astăzi mai există doar în câteva țări, printre care și România. Pe Lista Roșie a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), nurca are statutul de specie critic periclitată – adică e doar la un pas de a fi declarată dispărută în sălbăticie.

Una dintre cauze este distrugerea habitatelor acestei specii. Numeroase specii de vertebrate au avut de suferit din cauza fragmentării și a restrângerii zonelor umede, la care s-a adăugat poluarea apelor.

În Europa Centrală și Occidentală, o problemă majoră a fost introducerea unei specii străine, nurca americană (vizonul american), care a intrat în concurență cu nurca europeană pentru resurse de hrană și a răspândit boli care au infectat și nurcile europene. O cauză directă a declinului a fost vânătoarea, blana deasă și fină a nurcii fiind foarte prețuită.

Azi, mai multe proiecte de anvergură urmăresc refacerea populațiilor europene de nurcă. Una dintre zonele unde încă există o populație importantă este Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD). România desfășoară un amplu proiect de conservare, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională: „Asigurarea unui statut favorabil de conservare pentru salvarea de la extincție a populației de nurcă europeană – Mustela lutreola (specie de interes comunitar, critic periclitată) – din România”. Proiectul este implementat de către Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării și include: refacerea zonelor naturale din RBDD afectate de construcții, reorganizarea turismului în RBDD, combaterea braconajului, dar și acțiuni de conștientizare, în toate școlile din localitățile din RBDD, privind importanța conservării biodiversității.

Pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 19,50 lei, este reprezentată dropia (Otis tarda).

Dropia este, ca greutate, cea mai mare specie de pasăre din Europa: masculii adulți pot depăși 15 kg. (Femelele sunt mult mai mici, având 4-5 kg.) O altă caracteristică a masculilor sunt așa-numitele „mustăți”, în realitate pene modificate, care cresc la baza ciocului și ating lungimea maximă (cca 20 cm) în perioada de reproducere.

Dropia este o pasăre de câmpie; trăiește în pajiști de stepă, dar și pe terenuri cultivate cu rapiță, lucernă, cereale. Se hrănește cu vegetație, cu insecte și vertebrate mici. Arealul acestei specii se întinde din vestul Europei (Spania și Portugalia) până în Asia Centrală și de Est.

Dropia era cândva larg răspândită în câmpiile României, dar extinderea civilizației umane a afectat profund această specie: întinsele pajiști pustii, unde păsările trăiau liniștite, au fost transformate în terenuri agricole arate, irigate, stropite cu pesticide, străbătute întruna de oameni și de mașini agricole; au apărut liniile de înaltă tensiune, care pot duce la moartea multor exemplare, căci dropiile, în ciuda mărimii lor, pot zbura cu mare viteză. La acestea s-au adăugat vânătoarea și braconajul, dropia fiind considerată nu numai un vânat cu carne gustoasă, ci și un trofeu. Dropia este o pasăre foarte vigilentă și nu tolerează prezența omului la mai puțin de 250 m depărtare, fiind astfel dificil de împușcat, dar oamenii au găsit soluții ingenioase pentru a se putea apropia la distanța potrivită pentru tragere. Țăranii se ascundeau, de pildă, îndărătul unor siluete de vaci, făcute din carton sau lemn. O altă metodă era vânarea din căruță: vânătorul stătea ascuns sub rogojini, putându-se astfel apropia de dropii, care nu se temeau de căruțe și cai.

În cele din urmă, vânătoarea și distrugerea habitatelor au dus, în țara noastră, la o scădere atât de drastică a efectivelor, încât în anii 1990 dropia era considerată dispărută din România.

În ultimii ani, mai fuseseră observate, în vestul țării și în Bărăgan, câteva exemplare, care aparțineau, după toate probabilitățile, populațiilor din țările învecinate. A fost o surpriză descoperirea, în anul 2020, a unui cuib cu ouă de dropie pe un teren agricol din Salonta, județul Bihor. Ornitologii din Asociația Grupul Milvus, unul dintre cele mai active ONG-uri din România în domeniul protecției păsărilor și a naturii, au emis ipoteza că dropiile și-ar fi păstrat la Salonta „un ultim centru de rezistență” și că acolo ar exista o mică populație transfrontalieră de 40-50 exemplare, care ocupă un teritoriu situat de o parte și de alta a graniței cu Ungaria.

Așadar, dropia trăiește și în România, însă rămâne  o specie vulnerabilă și doar prin măsuri de protecție stricte putem spera să vedem această pasăre magnifică populând iarăși câmpiile României.

În cadrul Convenției de la Bonn s-a realizat un memorandum în vederea conservării populației de dropie central-est-europeană. România a semnat acest acord în noiembrie 2000.

În apropiere de Salonta a fost desemnată o arie protejată Natura 2000, care poartă denumirea de Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani. Deși insuficientă ca suprafață, ea oferă cel puțin avantajul că, aici, pot fi împiedicate proiectele de investiții care ar afecta negativ dropiile. Începând cu 2017, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală s-a aplicat un nou pachet de măsuri de agro-mediu, care asigură plăți compensatorii pentru fermierii care își administrează terenurile aplicând metode agricole care să protejeze dropiile.

sursa:www.romfilatelia.ro

Theodor Aman, 190 ani de la naștere

 

Romfilatelia introduce în circulație, miercuri, 24 martie 2021, o emisiune de mărci poștale dedicată artelor plastice românești și aniversării unuia dintre cei mai faimoși artiști români: Theodor Aman, 190 ani de la naștere.

Muzeul „Theodor Aman”, primul muzeu de artă din București, s-a deschis oficial la 16 iunie 1908, chiar în casa în care a trăit și a creat timp de aproape 22 de ani Theodor Aman (20 martie 1831 – 19 august 1891). Imobilul situat pe strada Rosetti (fostă Clemenței) a fost conceput și ridicat de către Aman între 1868 și 1869, fiind într-o măsură covârșitoare rodul gândirii și al talentului artistului, care este autorul proiectului de arhitectură, al decorației exterioare și al celei interioare (vitraliile, pictura murală, medalioanele sculptate pe uși, mobilierul, lambriurile și soba din atelier, stucatura tavanelor). Clădirea eclectică, asimilabilă în principal tipologiei neoclasice franceze, este și prima casă-atelier din spațiul românesc, gândită de la bun început să devină muzeu.

Theodor Aman, primul nostru pictor academist și fondator, alături de Gheorghe Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din București, este promotorul modernității în arta românească, iar opera sa îi revelează extraordinara versatilitate stilistică, artistul reușind să acopere o plajă foarte largă, de la lucrările academiste riguroase, stricte și scenografice, până la exprimări pre-impresioniste sensibile și fascinante, în care rigoarea construcției este voit neglijată în favoarea sugestiei și a impresiei.

În 1891, la moartea artistului, casa și întreaga colecție îi revin prin testament soției, Ana Aman, care le va vinde în 1904 Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice în vederea deschiderii actualului muzeu.

Colecția muzeului cuprinde opere ale lui Theodor Aman, acoperind diverse genuri, stiluri și tehnici, precum și toate etapele de creație ale acestuia, din copilărie până la sfârșitul vieții: 165 de picturi în ulei pe pânză sau pe panouri din lemn, 33 de acuarele, 298 de gravuri și 62 plăci de gravură, desene în creion și peniță, sculptură, care, pe lângă 3 busturi, include piesele de mobilier și 4 medalioane sculptate pe uși, pictură murală și vitralii. În patrimoniul existent se regăsesc și ustensilele de lucru ale artistului, instrumente muzicale și arme, câteva piese de costum oriental sau național, vase de ceramică, ciubuce, narghilele și alte obiecte personale, care întregesc colecția de peste 1.000 de piese a muzeului.

Struguri și mere (ulei pe pânză, 1875 – 1880?), reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei, este o natură statică din perioada incipientă, în care artistul este tributar unui stil descriptiv, abordând un naturalism exacerbat, de factură caravaggistă și impunându-se prin  precizia execuției, prin finețea și minuțiozitatea percepției vizuale, prin sensibilitatea cu care armonizează valorile cromatice și dialogul dintre lumini și umbre.

Femeie în vernil (ulei pe lemn, 1879), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei, este o scenă de gen pictată chiar în casa artistului și în care este reprezentată soția acestuia, Ana Aman; face parte din categoria lucrărilor ce pot fi asimilate unui jurnal de epocă, ce ne oferă oportunitatea de a reconstitui viața cotidiană, atmosfera, moda vestimentară, interioarele elegante, detaliile rafinate de decor sau arhitectură.

Odaliscă (ulei pe pânză, 1885 – 1890?), înfățișată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,50 lei, este o lucrare târzie, de profundă maturitate, în tratare pre-impresionistă, ce poate fi considerată o puternică piesă de rezistență în cadrul scenelor orientale ale lui Aman, în care poate fi descoperit un Orient privit cu afecțiune, un Orient în care domină lirismul, calmul, melancolia și senzualitatea.

Vas cu trandafiri (ulei pe pânză, 1890 – 1891?), reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei, este o lucrare pictată în ultimul an de viață; ea se identifică cu apogeul naturilor statice ale lui Aman și aparține categoriei non-finito, concept pe care-l experimentează cu rezultate spectaculoase. În acest caz, ne aflăm în fața unei iluzii optice generate de efectul 3D indus de imaginea în care primează sugestia și demonstrează capacitatea artistului de a-și depăși contemporaneitatea.

Alte două lucrări ale artistului sunt ilustrate pe cele două plicuri „prima zi” a emisiunii.

Una dintre acestea este Frații Aman – detaliu – (ulei pe pânză, 1885?), lucrare perceptibilă ca fotografie cu rol de memorie, în care artistul se reprezintă alături de frații săi, plecați deja din lumea celor vii. Personajele sunt plasate în celebrul atelier al lui Aman, într-un moment din trecutul lor, în care se aflau fizic împreună.

Scenă rustică (gravură în acvaforte, 1875) este executată în una dintre tehnicile în care Aman a excelat (gravura în acvaforte), fiind primit în Societatea Acvafortiștilor de la Paris. A fost considerat până la sfârșitul vieții sale cel mai bun pictor-gravor român.

sursa: www.romfilatelia.ro

Femei celebre din România

Luna martie debutează cu o nouă emisiune de mărci poștale: vineri, 5 martie 2021, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea intitulată Femei celebre din România, dedicată unor personalități feminine de excepție.

Alice Voinescu (1885-1961), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei, a fost prima româncă doctor în filosofie. Scriitoare, traducătoare și critic de teatru, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, iar în 1913 a obținut doctoratul în filosofie la Universitatea Sorbona din Paris, devenind prima femeie din România cu titlul de doctor în această disciplină. A primit propuneri de angajare în universități din Franța și SUA, dar le-a refuzat, întorcându-se în România. La începutul secolului XX, a deveni profesor universitar de filosofie în țară s-a dovedit imposibil – asemenea posturi erau apanajul bărbaților –, astfel încât s-a concentrat asupra esteticii și istoriei teatrului, devenind, în 1922, profesor titular la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București.

După venirea comuniștilor la putere, deoarece își exprimase dezacordul față de politica autorităților, existența ei a devenit extrem de dificilă: în 1948, a fost pensionată forțat, iar în 1951 a fost arestată și a petrecut un an și șapte luni în închisoare. Ulterior, a avut domiciliu obligatoriu în comuna Costești din județul Iași, până în 1954. După ce s-a întors în București, a supraviețuit datorită unei mici pensii și câștigului obținut din munca de traducător. A rămas în istoria culturii românești prin cărțile de filosofie, estetică și teatru pe care le-a publicat, dar și prin remarcabilul ei Jurnal, care cuprinde, pe lângă întâmplări din propria-i viață, pagini-document despre oameni și evenimente din perioada interbelică și cea comunistă.

Smaranda Brăescu (1897-1948), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,50 lei, a fost prima femeie parașutist cu brevet din România și a deținut, în anii 1930, recorduri mondiale în parașutism.

A devenit pasionată de aviație de la o vârstă tânără și a urmat cursuri în Germania, obținând brevetul internațional de parașutist.

La 2 octombrie 1931, a stabilit primul ei record, pe care a ținut să îl realizeze în România: a doborât recordul feminin mondial și recordul european masculin la parașutism, sărind de la înălțimea de 6.000 m. Apoi, ambiția ei a dus-o mai departe, în America, pentru a încerca să doboare și recordul mondial absolut. După antrenamente dure și mari dificultăți în obținerea unui avion și a autorizației de a efectua saltul, a reușit. La 19 mai 1932, la Sacramento, SUA, a stabilit un nou record mondial la saltul cu parașuta: 7233 m.

Ulterior, a obținut și brevet de pilot, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a activat în România ca instructor de parașutiști și ca pilot voluntar în aviația sanitară.

Condamnată în contumacie la închisoare, de către regimul comunist, pentru semnarea unui protest împotriva falsificării alegerilor din 1946, a fost nevoită să se ascundă, sub nume de împrumut, până când s-a stins din viață, în anul 1948.

Chiar dacă azi recordul mondial de salt cu parașuta este de peste 41.000 m, performanțele Smarandei Brăescu rămân excepționale pentru acea vreme. Pentru recordurile obținute, a fost declarată în 1932 „sportiva nr. 1 a lumii”.

Sarmiza Bilcescu (1867-1935), cunoscută ca Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, în urma căsătoriei cu inginerul Constantin Alimănișteanu, a cărei imagine este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei, a fost prima femeie avocat din România, prima femeie care a studiat dreptul la Universitatea Sorbona din Paris și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în drept.

Înscriindu-se la Facultatea de Drept de la Universitatea Sorbona, a devenit cea dintâi reprezentantă a sexului feminin care urma cursurile acestei facultăți. Colegii ei au acceptat-o cu ușurință; în schimb, nu toți profesorii s-au arătat la fel de lipsiți de prejudecăți: unii au mers până la a-i interzice să asiste la cursurile lor.

Totuși, Sarmiza Bilcescu a perseverat, și-a luat examenele cu brio, obținând în 1887 licența în științe juridice, iar în 1890 a devenit prima femeie din lume care a obținut titlul academic de doctor în drept, cu teza „Despre condițiunea legală a mamei în dreptul român și francez“, în care pleda pentru egalitatea dintre femeie și bărbat în căsnicie și în ceea ce privește drepturile asupra copilului.

Revenind în România, a solicitat înscrierea în Baroul de Ilfov. Deși cererea ei i-a derutat pe profesori, a fost acceptată, Sarmiza Bilcescu devenind astfel, în 1891, prima femeie avocat din România. Totuși, nu a profesat avocatura, căci mentalitatea clienților îi determina pe aceștia să apeleze la avocați bărbați. În schimb, s-a dedicat activității filantropice, îmbunătățirii condiției și a drepturilor femeilor, educației, promovării culturii românești. 

sursa: www.romfilatelia.ro

Buzău, 590 de ani de atestare documentară

Romfilatelia introduce în circulație marți, 23 februarie, o emisiune de mărci poștale tematică din seria Orașele României, intitulată Buzău, 590 de ani de atestare documentară.

Orașul Buzău se înscrie în documentele istoriei Țării Românești ca loc în care s-au petrecut evenimente importante, printre care merită menționate următoarele: existența lui ca târg și punct de vamă (statut atestat de un document emis la curtea domnitorului Dan al II-lea la 30 ianuarie 1431), sediu episcopal, atestat documentar în 1525 sub domnia lui Radu de la Afumați (episcopia a fost înființată în anul 1500, în timpul domniei lui Radu al IV-lea, zis cel Mare), organizarea, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, a unei tipografii de sub teascurile căreia au ieșit cărți valoroase în limba română între anii 1691 și 1704.

Zona geografică în care se găsește orașul Buzău este atestată istoric în textul unui document regăsit în copie la Biblioteca Vaticanului și la Biblioteca San Marco din Veneția. Textul descrie martirizarea misionarului creștin Sava, înecat în apele râului Mousaios (râul Buzău). Documentul a fost redactat în anul 374.

Emisiunea de mărci poștale aniversară dedicată Buzăului reproduce în imaginile sale patru monumente arhitectonice reprezentative legate strâns de istoria, cultura și viața socială a orașului.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,10 lei este ilustrat Palatul Comunal, aflat în centrul orașului Buzău, fiind sediul actual al Primăriei și al Consiliului Local. A fost edificat în perioada 1899-1903 la comanda primarului orașului, Nicu Constantinescu, după proiectul arhitectului Alexandru Săvulescu. Inaugurarea clădirii, cu destinația de palat administrativ, a avut loc în anul 1903, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand.

Combinând elemente neoromânești cu motive arhitecturale locale (regăsite la casele boierești), la care se adaugă forme decorative ce fac trimitere la vița-de-vie (prezență majoră pe plaiurile buzoiene), arhitectul Săvulescu a realizat una dintre creațiile lui de referință în domeniu.

După distrugerile provocate de bombardamentele aliaților și luptele dintre soldații sovietici și germani în august 1944, Palatul a fost reconstruit începând cu anul 1947.

Conacul Marghiloman, a cărui imagine este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei, este un ansamblu arhitectonic reprezentativ al orașului Buzău. Cunoscut drept Palatul Marghiloman, construit în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, de către Iancu Marghiloman, fost primar al Buzăului și un mare latifundiar. După ce acesta a murit, fiul său, Alexandru Marghiloman, a hotărât să modernizeze ansamblul, apelând la serviciile renumitului arhitect Paul Gottereau.

Începând cu anul 2011, valorosul ansamblu arhitectonic a fost restaurat, devenind Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman”, unde se desfășoară diverse activități culturale cu caracter intern și internațional.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este redată Catedrala Arhiepiscopală.

Actualul edificiu al Catedralei Arhiepiscopale a fost ridicat la inițiativa arhiepiscopului Epifanie, între anii 2002 și 2009, după tipicul bisericilor creștine românești, fiind compartimentată în pronaos, naos și altar.

Pictura realizată în tehnica frescei este opera pictorului Petre Brașoveanu din Buzău. La 8 noiembrie 2009, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, a fost oficiată slujba de sfințire a lăcașului de cult, cel mai important din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei, este cea mai importantă instituție de învățământ liceal din Buzău, înființată în anul 1867, având ca sediu o construcție ridicată pe un teren al Mănăstirii Banului. Până în anul 1875 a ființat sub numele de Gimnaziul „Tudor Vladimirescu”. Începând cu 1932, poartă numele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.

De menționat faptul că, în 1873, Basil Iorgulescu, primul director al Liceului, a înființat în sediul instituției prima bibliotecă din oraș, cunoscută ca Biblioteca Publică ,,Carol I”. Același pasionat de cultură, Basil Iorgulescu, solicită Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice aprobarea de a constitui la Buzău o colecție de piese arheologice, istorice și etnografice, rod al unor preocupări personale. După patru ani, o colecție publică de exponate este etalată într-una dintre sălile Liceului ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Evenimentul este considerat a fi nașterea primului muzeu buzoian.

sursa: www.romfilatelia.ro