28 iunie 2010

Efecte negative in urma ploilor

0 Comentarii
Conform raportului informativ întocmit de „Grupul de suport Tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţiile hidrotehnice şi poluări accidentale”, situaţia preliminară a efectelor negative înregistrate în judeţul Bacău în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, este următoarea:

În localităţile Filipeni, Strugari, Bereşti-Tazlău, Zemeş, Mărgineni, Livezi, Măgura, Sănduleni, Tamaşi, Buhoci, Nicolae Bălcescu, Ungureni, Ghimeş, Palanca, Brusturoasa, Agăş, Asău, Ardeoani, Pârjol, Moineşti, Comăneşti, Târgu Trotuş au fost inundate 218 case şi 817 ha de teren agricol, au fost avariate 2 case, au fost afectate 142 de curţi şi anexe şi, din păcate, o persoană este dată dispărută, fiind luată de viitură.
De asemenea, au fost afectaţi 2,1 km drum judeţean, 45,4 km drum comunal, 0,020 km drum naţional, 0,350 km străzi, 0,1 km de cale ferată, 100 m de dig, 30 m apărare mal şi au fost avariate 6 poduri şi podeţe.
Circulaţia feroviară pe tronsonul Ghimeş-Palanca rămâne în continuare închisă. Un număr de 20 de angajaţi de la Regionala Căi Ferate Galaţi, cu 2 utilaje, lucrează la decolmatarea unui pod şi înlăturarea aluviunilor de terasament, până la remedierea situaţiei.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu