28 iunie 2010

Activităţi în săptămîna 28 iunie - 2 iulie

0 Comentarii

Luni - Vineri, 28 iunie - 2 iulie 2010, orele 8-17 - Sala Multimedia
Biblioteca Judeţeană "C. Sturdza" Bacău, Centrul Judeţean de Formare

În cadrul Programului Naţional "Biblionet - Lumea în biblioteca mea", participă la runda a doua a cursurilor de instruire gratuită, o grupă de 10 bibliotecari din: Oneşti, Poduri, Filipeşti, Bogdăneşti şi de la Biblioteca Judeţeană, în vederea instruirii lor în IT şi administrarea Calculatoarelor cu Internet pentru Public.

Traineri: Biblioteca Judeţeană "C. Sturdza" Bacău: Crina Ifrim, şef birou Relaţii cu Publicul şi Mariana Breşug, bibliotecară.
Coordonatori activitate: Gabriela Muraru, director, Ioan Enache, coordonator proiect, Crina Ifrim - şef birou Relaţii cu Publicul şi Marian Breşug, traineri.
Joi, 1 iulie 2010
Informare şi cercetare bibliografică: Bibliografia Judeţului Bacău 2001
Conversie din sistemul CDS/ISIS, ordonarea tematică a referinţelor, alcătuirea indicelui de nume, trecerea pe suport electronic şi de hârtie. Bibliografie realizată de Liliana Cioroianu.

Fondul Documentar şi de Patrimoniu
Ioan Dragoslav (Ion Ivanciuc) (1875-1928) - scriitor
Expoziţie de carte cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea scriitorului realizată de Iulia Lucaci.

Holul bibliotecii
Vincent van Gogh (30 martie - 29 iulie 1890)
Panou aniversar cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la moartea pictorului olandez.

Pictorul provine dintr-o familie de pictori şi negustori de artă.
În 1881, Van Gogh îşi împarte timpul între Haga şi Anvers, hotărît să devină pictor. În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie impresionistă, iar acum îşi dorea să fie aproape de artiştii idolatrizaţi. Van Gogh era îndeosebi ataşat de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să relecte trăirile interioare. În decurs de mai puţin de un an pictează peste 200 de tablouri.
În 1890 se stabileşte la Anvers, la nord-vest de Paris, un orăşel foarte popular în rîndul artiştilor. Se refugiază într-o cămăruţă deasupra unei cafenele şi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 de tablouri în tot atîtea zile. Însă nu a rezistat mult timp acestui ritm fantastic. La 27 iulie 1890, la vîrsta de 37 de ani, se sinucide.
Panou aniversar realizat de Iulia Lucaci.

Secţia pentru Copii
Moldova lui Ştefan în literatură - figura şi perioada lui Ştefan au fost o puternică sursă de inspiraţie pentru scriitorii români : Barbu Ştefănescu Delavrancea - Apus de soare, Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ştefan cel Mare, Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare, Vasile Alecsandri - Imn lui Ştefan cel Mare, poezie populară - Ştefan, Ştefan, domn cel mare, Gheorghe Asachi - Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţu, Alexandru Vlahuţă - Din trecutul nostru, Mihail Sadoveanu - Fraţii Jderi, Ştefan Octavian Iosif, Cântec despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt.

Expoziţie de carte realizată de Colectivul Secţiei pentru Copii.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu