15 mai 2013

Alteta Regala in vizita la Bacau

0 Comentarii
In data de 14 mai 2013, prefectul Claudiu-Octavian Șerban a primit vizita Alteței Sale Regale, prințul Nicolae, fiul principesei Elena, a doua fiică a Regelui Mihai.
Aflat pentru a doua oară în Bacău, prințul regăsește după 4 ani orașul nostru ca fiind „mult mai deschis și plin de viață”.  Întrucât s-a stabilit definitiv în România și a preluat o parte din atribuțiile publice ale Casei Regale, cel de-al treilea moștenitor la tron și-a propus să cunoască țara cu locurile și oamenii săi, mentalitatea, cultura și obiceiurile românilor, în acest sens vizitând deja, până la această dată, 90 de orașe.  Tot în dorința de a cunoaște în detaliu țara înaintașilor săi din Casa Regală a României, a studiat limba română la Iași și își desfășoară activitatea într-o companie din Timișoara.
Prefectul Claudiu-Octavian Șerban a salutat decizia prințului de a se muta definitiv în România exprimându-și convingerea că Alteța Sa Regală va descoperi atât frumusețea locurilor și ospitalitatea românilor, cât și valorile cu care noi ne mândrim, respectul și recunoștința pe care românii le poartă Casei Regale, dar și oportunitățile noastre ce așteaptă fructificate, sens în care a solicitat susținerea prințului și,  implicit, a Regelui Mihai.
 De asemenea, prefectul județului Bacău a făcut prințului invitația de a reveni în Bacău pentru a vizita obiective economice și industriale care reprezintă un brand pentru Bacău dar și pentru România, sau care au jucat un rol important în viața membrilor  Casei Regale.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, domnul Claudiu Năstase, a apreciat aportul pe care Casa Regală îl poate avea în atragerea investitorilor în regiunile României și i-a urat prințului ședere plăcută în Bacău și în Moldova.
 Alteța Sa Regală a mai vizitat Cetatea Domnească – Biserica Precista, Catedrala „Înălţarea Domnului”, Colegiul Naţional „Ferdinand” şi Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, însoțit fiind de managerul public al Instituției Prefectului dr. Sorin Ailenei.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu