Un Rege – Mihai I al României

Vineri, 10 mai, începând cu orele 10.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, sub egida „ Un rege-Mihai I al României”, s-au derulat acţiunile dedicate celebrării Zilei Regalităţii în România în prezenţa a distinşi istorici, cadre didactice, elevi ai liceelor băcăuane şi mass-media locală. Invitaţi la eveniment, profesor Mihaela Băiţan, profesor Vilică Munteanu, profesor doctor Dimitrie – Ovidiu Boldur, au dezvoltat subiecte având ca teme principale prezenţa şi aportul regalităţii la înfiinţarea şi modernizarea ţării, dar şi a trecerii acesteia prin două conflagraţii mondiale: „Regele Mihai I al României”, „Raporturile dintre regele Mihai I şi Mareşalul Ion Antonescu în timpul războiului”, „Regina Ana a României”. 

Invitaţii au evidenţiat în prelegerile lor faptul că, în perioada anilor 1867-1947, ziua de 10 mai a fost nu numai Ziua Regalităţii, Ziua Regelui, ci şi Ziua Naţională a României. Data de 10 mai, potrivit mărturiilor istorice, a cumulat de-a lungul timpului valenţe multiple, devenite ulterior adevărate „borne” istorice definitorii pentru noi ca neam: pe 10 mai 1866, Carol I a devenit Domnitor al României. 11 ani mai tarziu, România işi oficializa independenţa, iar la 10 mai 1881 ţara noastră devenea Regat.

 Discuţiile au relevat aspecte importante din perioada domniei monarhice în România, perioadă ce  a acoperit şi Primul Război Mondial, realizarea Unirii Mari la 1 decembrie 1918, precum şi participarea armatei române la Al Doilea Război Mondial, finalizându-se cu abdicarea forţată a regelui Mihai I, o consecinţă directă a înţelegerilor internaţionale nedrepte şi a intrării României sub sfera de influenţă sovietică. O perioadă foarte zbuciumată a istoriei noastre ca neam, cu decizii politice uneori greu de înţeles, dar necesare din punct de vedere politic, economic şi mai ales strategico-militar, aşa cum subliniat participanţi la întâlnire.

De asemenea, invitaţii au subliniat că aceeaşi perioadă a fost şi rămâne şi o perioadă de împlinire sufletească, prosperitate, românism şi mândrie naţională. Astfel, în perioada interbelică, leul românesc era valută forte, România era „grânarul” Europei, ţara era unul din cei mai mari exploatatori şi exportatori de petrol din lume, universităţile ofereau un învăţământ de înaltă calitate fiind asaltate de studenţii străini, familiile erau construite în baza unui sistem de valori sănătos, centrat pe creşterea copiilor, unitate şi educaţie prin muncă, elitele culturale şi intelectuale româneşti aveau recunoaştere internaţională, aceleaşi elite ce au fost decimate ulterior de regimul bolşevic în temniţele comuniste.

 În plus, prin aportul uman şi material la maşina de război din cel de Al Doilea Război Mondial – peste 500.000 soldaţi  implicaţi în lupte, material şi echipament militar produs în ţară dar şi daune suferite, totul cumulat în valoare de 1 miliard de dolari la nivelul acelei perioade, România, a constituit cea de a patra forţă militară beligerantă a timpului.

În acest context istoric dificil dar şi cu rezultate clar obţinute, Regalitatea românească şi-a câştigat un loc distinct în tabloul conducătorilor ce au făcut cinste acestui neam şi constituie chezăşia stabilităţii politice, recunoaşterii internaţionale, dezvoltării economice şi sociale, care reprezintă temelii solide pentru o naţie independentă şi stăpână pe construcţia propriului destin în timp şi lume.