30 iulie 2013

Ziua Imnului National sarbatorita la Bacau

0 Comentarii
In data de 29 iulie 2013, de la ora 10.00, prefectul Claudiu-Octavian Șerban și subprefectul Constantin-Dorian Pocovnicu, au participat la sărbătoarea națională dedicată Imnului Național al României care s-a desfășurat în Piața Tricolorului.

La eveniment au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Ionel Flororiu, viceprimarul municipiului Bacău Vasile Tescaru, comandantul Garnizoanei Bacău, comandor Valerică Vrăjescu, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, general Mihai Simionescu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, comisar șef Vasile Oprișan, alți reprezentanți ai structurilor de arme și cetățeni ai Bacăului.
În acest an, la sărbătoarea românității noastre, au participat și 35 de copii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, parteneri într-un proiect al Direcției Județene de Tineret și Sport, cu scopul de a conștientiza importanța Zilei Imnului Național.
Festivitatea a fost deschisă cu ceremonialul religios oficiat de preoți militari, urmat de discursul reprezentanților autorităților publice și al comandantului Garnizoanei Bacău, încheindu-se cu intonarea Imnului Național al României.
”Deșteaptă-te române!” a fost pentru prima dată intonat în anul 1848 de către un grup de tineri condus de către Anton Pann. Era imnul Revoluţiei paşoptiste şi a devenit după Revoluţia anticomunistă din 1989 imnul naţional al României.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu