Localnicii din satul Lecca, comuna Ungureni, judeţul Bacău, au participat sâmbătă, 5 octombrie 2013, la sfinţirea Bisericii „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. O zi mai târziu, PS Ioachim Băcăuanul a resfinţit lăcaşul de închinăciune din parohia Onişcani, Protopopiatul Buhuşi.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit sâmbătă, 5 octombrie 2013, biserica parohiei Lecca - Ungureni, Protopopiatul Bacău. Parohia Lecca - Ungureni se află situată în partea de est a judeţului Bacău. „Lecca“ este un nume cu o puternică rezonanţă istorică locală. „Vechiul lăcaş de cult a fost construit cu sprijinul marelui boier Gheorghe Lecca, ce a lăsat moştenire comunităţii atât biserica înaintaşilor noştri, cât şi numele său purtat de însăşi comuna noastră, până în 1965, când a primit noua denumire de «comuna Ungureni». Din dorinţa gospodarilor acestei parohii şi cu bunăvoinţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, în ziua de 2 iunie 2007, s-a pus piatra de temelie a unui nou lăcaş cu hramul «Sfântul Voievod Ştefan cel Mare». În anul 2009, tot prin bunăvoinţa Preasfinţiei Sale, s-au binecuvântat, printr-o slujbă arhierească de sfinţire, crucile ce aveau să fie ridicate pe turlele bisericii“, a spus pr. paroh Nicolae Florinel Lambru.
Biserica parohiei Onişcani, Protopopiatul Buhuşi, a fost resfinţită duminică, 6 octombrie 2013, de PS Ioachim Băcăuanul. Construirea acestui lăcaş de rugăciune, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a început în anul 1937 sub îndrumarea preotului paroh Ioan Popescu, terenul fiind donat de boierul Dumitru Vidraşcu, care a contribuit şi material la ridicarea sfântului lăcaş. Din pricina celui de-al Doilea Război Mondial, s-au întrerupt lucrările la sfânta biserică şi au continuat mai apoi după terminarea lui.
9 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu