Timp de patru zile moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala patriarhală din Bucureşti se vor afla în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi va ajunge în mijlocul băcăuanilor vineri, 11 octombrie, la ora 17:00, şi va face primul popas la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău.
Cu prilejul sfinţirii picturii, sâmbătă, 12 octombrie, la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău vor fi aduse moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala patriarhală din Bucureşti de arhim. Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „În contextul Anului comemorativ omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a făcut demersurile la Bucureşti pentru a aduce în eparhia noastră moaştele Sfinţilor Împăraţi. Primul popas îl vor face la biserica noastră, care îmbracă sâmbătă haine de sărbătoare, când vor fi sfinţite pictura, catapeteasma şi vitraliile. Vineri vom sluji Privegherea de toată noaptea în cinstea Sfinţilor Împăraţi, iar sâmbătă Sfânta Liturghie va fi oficiată, de la ora 8:00, de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, care va săvârşi şi sfinţirea picturii bisericii. Sfintele moaşte vor rămâne la noi până sâmbătă, după Sfânta Liturghie“, a declarat pr. Ioan Pleşcău, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău.
Unul dintre cele mai impunătoare lăcaşuri de cult din România.
9 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu