În perioada 31 martie – 30 aprilie, Lidl continuă
campania „Zâmbet de copil”. La casele de marcat din magazinele Lidl vor fi
amplasate urne de donaţii pentru colectarea de fonduri. Banii strânşi în urma
campaniei vor fi direcţionaţi către asigurarea meselor copiilor care
beneficiază de îngrijirea paliativă oferită de HOSPICE Casa Speranţei.
Lidl continuă
campania socială „Zâmbet de copil”şi în 2014, sprijinind HOSPICE Casa
Speranţei. Această organizație non-guvernamentală de caritate, înființată în
1992 la Brașov, are ca scop introducerea și dezvoltarea serviciilor
specializate pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. HOSPICE Casa
Speranței este cea mai mare fundație medicală din România, asigurând gratuit,
de 22 ani, servicii de îngrijire paliativă pentru copii și adulți cu boli
incurabile în București, Brașov, Făgăraș și Zărnești și a fost desemnată ca
fiind centru de excelență pentru Europa de Sud-Est.
„Prin
campaniile sociale pe care le desfăşurăm, vrem să le aducem copiilor aflaţi în
dificultate zâmbetul pe buze. Tinerii aflaţi în îngrijirea HOSPICE Casa
Speranţei au nevoie de sprijinul nostru pentru a trece mai uşor peste
problemele cu care se confruntă. Sumele colectate în urma campaniei „Zâmbet de
Copil” vor fi utilizate pentru asigurarea unei alimentații corecte și bogate a
acestor copii. Suntem convinși că mesele oferite de Lidl, alături de îngrijirea
oferită de HOSPICE Casa Speranței, vor aduce un plus de bucurie în viața lor.”,
a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager, Lidl România.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu