26 mai 2015

Dansul- O noua sansa pentru nevazatori

0 Comentarii
Tot atât de talentați ca şi cei cu vederea normală, nevăzătorii au acum o nouă șansă de exprimare prin dans graţie proiectului Tandem Dance pus în practică de către Asociaţia Tandem şi ale cărui activități se desfășoară în București, in perioada 23-30 mai 2015.
 
„Ne facem o misiune de onoare din a promova metode de combatere a excluziunii sociale prin diverse forme de interacţiune socială care dărâmă barierele dintre grupuri”, a declarat Andreia Bruckner, promotorul proiectului. „Tandem Dance este un exemplu meritoriu in aceasta privință”.
 
În cadrul atelierelor susținute în perioada 25-29 mai  la Working Art and Space Production – WASP, din Bucureşti, experți români şi norvegieni își dau mâna pentru a transfera bucuria şi tehnica dansului către o categorie de public ce până acum părea că nu se poate bucura de această artă.
 
Coregrafa şi dansatoarea norvegiană Kjersti Kram Engebrigtsen-KED, partener în cadrul proiectului, este deținătoarea unui master în educaţie specială la Universitatea din Oslo (1999) bazat pe un curs de un an pentru copii nevăzători. A lucrat în proiectul european FRAGILE, desfăşurat în Norvegia, Spania, Portugalia şi Estonia. Si din partea română proiectul este susținut de un artist remarcabil, Valentina de Piante Nicolae, dansatoare şi coregrafă, asistent universitar, doctor în teatru şi artele spectacolului la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L.Caragiale''.
 
Cele doua experte transmit unui număr de profesori de dans şi kinetoterapeuţi știința lucrului cu persoane cu deficienţe de vedere, contribuind astfel la deschiderea comunității de nevăzători către o noua formă de expresie artistică. In egală măsură, cele doua specialiste ajută dansatorii profesionişti sa descopere noi forme de expresie artistică si promovează integrarea prin apropiere şi înțelegere reciprocă.
 
Activităţile proiectului Tandem Dance sunt finanțate printr-un Grant SEE oferit de Norvegia, Islanda, Lichtenstein și Guvernul României în cadrul programului „Promovarea Diversităţii în Cultură şi Artă în Cadrul Patrimoniului Cultural European”. Seminarul de lansare din data de 23 mai este organizat împreună cu Asociația Romana de Relații Publice – ARRP si cu Biblioteca Centrala Universitara București.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu