28 mai 2015

E-Motional, Bacau dance connection -2015

0 Comentarii
Centrul  de Cultură  „George Apostu”  Bacău  vă invită la „E-Motional, Bacau dance connection -2015”, eveniment organizat în perioada 28-30 mai, în cadrul proiectului european de mobilitate, schimburi artistice şi formare profesională în domeniul dansului contemporan „E-Motional: rethinking dance”.
Joi, 28 mai 2015,  ora 17.00, la Centrul  de Cultură  „George Apostu”  Bacău  vor avea loc  prezentările informale prilejuite de finalizarea  programelor de rezidenţă MAP-sharing of processes.
            Unul dintre proiecte, „GLOBAL WAR{ming} exercise” este conceput de Natalia Wilk (dansatoare independentă, performer), din Polonia, care lucrează în ceea ce priveşte dramaturgia coregrafică, cu Luis Garcia Munoz. Conceptual, proiectul are ca punct de plecare apa, esenţială în  naşterea şi perpetuarea vieţii, ca element al unor desfăşurări epice, prin corelaţia între un anumit context acvatic şi diferite stări asociate.
           Cel de-al doilea proiect, „Heaven is just a blue disguise of hell” este un performance duo, interpretat de coregrafa Joana von Mayer Trindade (Portugalia) şi performerul Bruno Senune. Regie şi coregrafie: Joana von Mayer Trindade, Hugo Calhim Cristovão. Artiştii ne propun un duel, o luptă cu contrariile acestei lumi, un joc coregrafic în care „haosul” apare ca un laitmotiv al explorării inconştientului.
Vineri, 29 mai, de la ora 11.00, la Centrul Apostu va avea loc colocviul: „Dansul contemporan, încotro?”  La dezbatere vor participa dansatori şi coregrafi din România, Polonia, Portugalia, Franţa, dar şi manageri, jurnalişti, profesori: Anca Sigartău (manager Teatrul Municipal „Bacovia”), Gina Şerbănescu (critic de artele spectacolului), lector univ. dr. Nicoleta Popa Blanariu (Universitatea „Vasile Alecsandri”), prof. dr. Liviu Dospinescu (Universitatea Laval, Quebec, Canada)  Silvia Cazacu (redactor „Revista de Arte şi Meserii”), Beatrice Lăpădat (redactor „LiterNet”), invitaţi ai evenimentului „E-Motional, Bacau dance connection -2015”. Întâlnirea va fi moderată de Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului Apostu.
De la ora 18.30, tot vineri, la Teatrul Municipal „Bacovia”, Centrul de Cultură „George Apostu” vă invită la spectacolul „Şaraiman” - o colaborare între Teatrul Odeon şi Fundaţia perfoRM, ce reuneşte trei ipostaze artistice aparent incompatibile: dans contemporan, stand-up comedy şi muzică lăutărească interpretată de Romica Puceanu. Alăturarea acestora se concretizează în invitaţia de a privi cu un ochi (auto)critic, cu mult umor, o temă de meditaţie mereu actuală, profund umană: teama de ratare.

            Sâmbătă, 30 mai, ora 18.30, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”,  Centrul de Cultură „George Apostu”  vă invită la „Prélude”, un spectacol pentru copii şi părinţi, producţie SILENDA (Franţa). Prélude este un performance duo, cu Laura Simi şi Leo Launey, şi ia forma unui portret, a unei clipe din viață, delicată și energică asemenea unui copil. Întâlnirea cu pianista Jeanne-Marie Golse ne oferă un dialog bogat și sensibil, o compoziție între artă și improvizație. O "luptă" fericită între dans şi muzică.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu