16 mai 2015

Procesul de formare profesională continuă a angajatilor bugetari

0 Comentarii
Joi, 2 aprilie 2015, s-a desfăşurat la Centrul de Afaceri şi Expoziţional “Mircea Cancicov“ Bacău, conferința națională cu tema “Procesul de formare profesională continuă a angajaţilor şi managerilor din administraţia publică”, ca activitate în cadrul proiectului “Creşterea capacităţii administrative prin programe de pregătire profesională continuă a angajaţilor din unităţile administrativ teritoriale componente a Zonei Metropolitane Bacău”, finanţat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative  2007-2013, cod SMIS 23593. 
Printre obiectivele conferinţei s-au numărat informarea grupului ţintă , a mass-media cu privire la stadiul proiectului şi  susținerea de către lectorii invitaţi a unor prezentări, în a doua parte a  evenimentului.
 Au fost prezenţi în sală reprezentanţi ai primăriilor de comune din județul Bacău şi din Zona Metropolitană Bacău , ai Consiliului de Administrație a ADIZM Bacău, ai Universităţilor din Bacău, reprezentanți ai ADR NE și ai instituțiilor deconcentrate din județul Bacău, un numeros public.
Alături de managerul proiectului, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău, Liviu Scarlat şi de Anda Petria, directorul general al ADIZM, au subliniat importanţa acestui proiect, în alocuţiunile lor de  la masa prezidiului Vasile Tescaru, viceprimar al municipiului Bacău, Ilie Bîrzu, consilier local şi director adjunct ADIZM Bacău, Mihaela Nicolae, ofițer proiect AM PODCA București.
Invitaţii prezenţi la acest eveniment, Prof Univ Vasile Tabără – prodecan Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu , asistent universitar Violeta URBAN – Universitatea „George Bacovia”Bacău şi Dr. Sorin Gabriel AILENEI au abordat  în a doua parte a conferinţei, noutăţi legislative de interes pentru funcţionarii publici, legate de resursele umane, precum şi  de accesarea fondurilor europene în perioada 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competențelor profesionale şi manageriale ale resurselor umane din cadrul primăriilor reprezentând unitățile administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, ai angajaţilor Zonei Metropolitane Bacău și cei ai Consiliului Județean Bacău, în scopul eficientizării proceselor desfăşurate în organizaţie.
Acest obiectiv se concretizează, la final de proiect prin derularea a peste 43 de sesiuni de instruire aparținând anumitor domenii cum ar fi: managementul proiectelor, achiziții publice, managementul calității, limba engleză, protocol instituțional, managementul schimbării organizaționale, comunicare organizațională și obținerea permisului european de conducere a calculatorului (ECDL). Beneficiari direcți ai acestor specializări au fost peste 313 angajați ai instituțiilor amintite mai sus.Proiectul a demarat în octombrie 2013 și se desfăşoară pe o perioadă de 20 luni.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu