6 octombrie 2015

Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

0 Comentarii
MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a șaptea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor, care are ca scop finanțarea proiectelor de terapie emoțională sau terapie prin artă pentru copiii cu boli grave sau care se află în proces de recuperare după afecțiuni severe. Sponsorizările, în valoare totală de 313.500 de lei vor fi acordate organizaţiilor non-profit care desfășoară astfel de proiecte și care îndeplinesc criteriile de jurizare.

Evenimentul de lansare a celei de-a șaptea ediții a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor s-a desfășurat în Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, în prezența reprezentanților a 17 organizații non-profit care au beneficiat de finanțare în ediția precedentă și care au prezentat proiectele implementate pe parcursul ultimului an.

„Suntem deopotrivă bucuroși și emoționați că reușim de mai bine de șase ani să fim alături de copiii în suferință prin intermediul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Pentru echipa MOL România, beneficiarii acestui program reprezintă un model de curaj și putere. Am fost alături, la bine și la greu, alături de micii luptători și am considerat orice progres medical ca pe o victorie pe care am împărtășit-o.”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor, decernat anul acesta pentru a doua oară, a revenit Asociației de Călărie Terapeutică Hip-Tep din Aiud, pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 6-a, 2014.

Asociația Hip-Tep, beneficiază la ediția a șaptea a programului de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, în valoare de 20.000 de lei, fără să se înscrie la concursul de proiecte, și desemnează un membru al juriului.
La rândul său, Asociația Little People România, cea care a fost câștigătoarea primului Premiu MOL pentru Sănătatea Copiilor, a folosit banii primiți în beneficiul copiilor bolnavi de cancer, extinzând activitatea Leului Curajos la Târgu Mureș, în Secția Clinică de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș.


„Pe parcursul derulării proiectelor ediției a șasea a Prograumului MOL – Pentru sănătatea copiilor s-a intensificat colaborarea cu persoanele implicate în sectorul învățământului. Astfel, studenții voluntari care se pregătesc pentru a deveni kinetoterapeuți elaborează articole de specialitate în domeniul hidroterapiei, iar cadrele universitare se implică în supervizarea activității de hipoterapie. De asemenea, asociațiile finanțate au răspuns pozitiv solicitării juriului și au introdus metode și instrumente de măsurare și evaluare profesioniste. Astfel se lărgește aria comunicării terapiilor încă denumite alternative”, a afirmat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu