26 noiembrie 2015

Se apropie sezonul gurmanzilor!

0 Comentarii
Multe produse alimentare pe bază de carne vândute în Uniunea Europeană (UE) nu sunt etichetate corespunzător sau nu conțin ingredientele corecte. Astfel, consumatorii sunt informați greșit despre preparatele din carne pe care le cumpără. Aceste deficiențe au fost scoase la iveală de către șapte organizații europene de consumatori prin teste efectuate între aprilie 2014 și august 2015.
Cele șapte organizații membre ale BEUC (Organizația Europeană a Consumatorilor) au analizat o
serie de produse alimentare pe bază de carne verificând etichetele, ingredientele și prezența unor aditivi alimentari nedeclarați sau ilegali. Cercetarea a depistat nereguli precum:nume de produse neclare, etichete incomplete care nu menționează, de exemplu, adaosul de apă sau care nu declară procentul de carne din produs, folosirea unor aditivi alimentari ilegali, utilizarea de carne separată mecanic nedeclarată, utilizarea în mod fraudulos a altor specii ca substituent, de exemplu, kebab de curcan vândut ca vițel.
Luând în considerare scandalul cărnii de cal din 2013, încă proaspăt în mintea multora, consumatorii europeni ar trebui să fie determinați să aibă încredere în etichetele produselor din carne pe care le cumpără. Dar pentru ca ei să fie în măsură să facă acest lucru, autoritățile publice trebuie să intensifice controalele pentru a garanta că producătorii de produse alimentare respectă legile privind alimentele în UE.
Pentru a lua decizia de cumpărare a produselor din carne, consumatorii nu au altă opțiune decât aceea de a se baza pe etichetele acestora . Consumatorii se așteaptă ca eticheta să reflecte cu exactitate conținutul și calitatea produsului. Cu toate acestea, spune eticheta produselor alimentare pe bază de carne adevărul? Aceasta este întrebarea care a generat testele demarate de cele șapte organizații de consumatori. Rezultatele testelor sunt prezentate în ultima parte a campaniei BEUC ”Close- up on the meat we eat”.
Între aprilie 2014 și august 2015, organizațiile membre ale BEUC au testat mai multe tipuri de produse alimentare pe bază de carne. Rezultatele au arătat un număr mare de discrepanțe – și în unele cazuri mari diferențe – între ce spuneau etichetele și din ce erau, de fapt, făcute produsele. Etichetele ambigue, inexacte și chiar înșelătoare identificate în teste au dezvăluit necesitatea unei aplicări mai stricte a legislației UE pentru a asigura că informațiile privind produsele alimentare sunt clare și demne de încredere. Acest raport rezumă principalele concluzii din testele membrilor BEUC și prezintă recomandările organizației pentru etichete corecte la produsele din carne.
Este posibil ca produsele pe bază de carne să nu fie ceea ce crezi!
Denumirea alimentelor este fundamentală – aceasta descrie adevărata natură a produselor alimentare și ajută consumatorii să distingă un produs de altul. Cu toate acestea, producătorii recurg adesea la tactici inteligente pentru a da produselor alimentare de calitate inferioară nume atrăgătoare și înșelătoare.
De exemplu, produsul belgian “file american preparat” este definit ca având un conținut de minimum 70% carne macră tocată de vită sau cal, la care poate fi adăugată o listă limitată de ingrediente. Totuși, producătorii de produse alimentare au găsit modalități inteligente de a ocoli legea prin folosirea de nume precum “preparat” sau “preparatul Chef-ului”.
În timp ce specialitatea belgiană nu trebuie să conțină altceva în afară de carne de vită sau carne de cal, unele produse care sună similar, cum ar fi conțineau carne de porc” a precizat organizaţia belgiană Test-Achats.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu