16 mai 2016

Activităti în săptămâna 16 - 20 mai la Biblioteca

0 Comentarii
Luni, 16 mai 2016 - Sala de Lectură Periodice
După 50 de ani
Anul 1966 în presa locală şi centrală
Mapă cu articole din presa locală şi centrală, realizată de Mihai Ciumaşu.
Marţi - Miercuri, 17 - 18 mai 2016, ora 10.00 - Sala Multimedia
InfOlanda: întrebaţi un bibliotecar !
Proiect realizat de către Ambasada Olandei din România în parteneriat cu Fundaţia Progress şi 8 Biblioteci Judeţene din România. Proiectul se desfăşoară în judeţele: Bacău, Brăila, Galaţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Suceava, Timiş.
Scopul proiectului este acela de a informa cetăţenii români interesaţi de munca în Olanda privind necesitatea unei bune documentări înainte de plecare. Succesul la locul de muncă şi integrarea în comunitate, precum şi prevenirea pericolelor legate de contracte de muncă, nefavorabile sau chiar de exploatare prin muncă, depind în mare măsură de cunoaşterea drepturilor, obligaţiilor, oportunităţilor şi riscurilor privind viaţa şi munca în Olanda.
InfOlanda: întrebaţi un bibliotecar urmăreşte utilizarea potenţialului bibliotecarilor locali, precum şi a spaţiului disponibil în biblioteci, ca loc de referinţă în comunitate unde pot fi accesate informaţii şi materiale utile în documentarea deciziei de a lucra în străinătate.
Responsabil activitate: Cătălina Amăriuţei - bibliotecar trainer, Marinela Ciuchi - metodist, Biblioteca Judeţeană "C. Sturdza" Bacău.
Miercuri, 18 mai 2016 - Împrumut Adulţi
Vintilă Corbul
(1916 - 2008)
numele complet Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu
scriitor român contemporan şi autor de scenarii de film
Expoziţie de carte cu ocazia aniversării a 100 ani de la naştere, realizată de Daniela Ifrim.
Vineri, 20 mai 2016 - Filiala Energiei
George Bacovia
1881 - 1957
scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez
Expoziţie de carte cu ocazia comemorării a 59 ani de la moarte, realizată de Lucica Ababei.
Filiala Ştefan cel Mare, orele 16.00 - 19.00
Biblioteca cu tradiţii
Semne bune... la Biblioteca Judeţeană "C. Sturdza" Bacău
Vă invităm să ne fiţi alături la cea de-a cincea şezătoare din acest an 2016 a grupului Semne cusute, şi cea de-a XII-a de la debutul proiectului, pentru a afla despre cutumele artei autentice, despre varietatea, denumirile şi semnificaţia motivelor populare, despre importanţa alegerii culorilor, armonia nuanţelor, calitatea pânzei şi a firului textil de cusut şi, mai ales, despre cum se croieşte şi se coase o ie.
Biblioteca cu tradiţii este un proiect iniţiat cu scopul de a promova în comunitatea băcăuană arta tradiţională autentică şi funcţiile sale cultural-sociale cu ajutorul unor metode de educaţie non-formală. Activităţile din cadrul proiectului se desfăşoară lunar la Filiala Ştefan cel Mare a Bibliotecii Judeţene "C. Sturdza" Bacău, sub formă de şezători în cadrul cărora au loc schimburi de experienţă între cunoscători ai domeniului şi cei dornici să se iniţieze în tainele artei populare autentice. Întâlnirile sunt dedicate creării cămăşilor costumului popular românesc, cu accent pe elementele de identitate şi pe tehnicile de coasere a iilor. Totodată, participanţii au ocazia să vadă piese vechi de costum popular, scoase la lumină din lăzile de zestre ale străbunicilor.
Consultanţi: Iulia Georgescu şi Farcaş Felicitas.
Coordonatori şezătoare: bibliotecar - Marinela Tofănescu şi coordonator proiect: şef birou - Crina Ifrim.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu