14 mai 2016

Doua intalniri de lucru fructuoase la Onesti si Comanesti

0 Comentarii
Centrul pentru Servicii de Tip Familial din cadrul DGASPC Bacău a convocat asistentii maternali profesionisti din zonele Onești și Comănești. La aceste întâlniri a fost invitată și conducerea instituției noastre și reprezentanți ai Sindicatului Familia Bacău.
Ambele întâlniri au avut parte de prezență maximă din partea asistenților materanli și a persoanelor care au copii în plasament de tip familial.
Pe ordinea de zi a celor două întâlniri au fost discutate câteva aspecte legate de:
  • depunerea documentelor necesare reatestării (depunerea cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării datei de reatestare, încheirea unui nou Contrat Individual de Muncă, cerere nouă pentru sindicat etc.);
  • obligativitatea de a anunța angajatorul cu privire la incapacitatea temporară de muncă și prezentarea documentelor care, atestă acest lucru, în termenul legal;
  • concediul de odihnă;
  • contractarea unor împrumuturi și documentele necesare;
  • Informarea asistenților maternali profesioniști cu privire la depunerea adeverințelor de la fisc pentru persoanele peste 16 ani care sunt în întreținere;
  • Informarea asistentilor maternali pensionari cu privire la incetarea activitatii profesionale odată cu pensionarea, conform prevederilor legale;
  • Necesitatea depunerii la dosarele sociale ale copiilor a adeverintelor medicale/ elev;
  • Îmbunătățirea calității serviciilor de ingrijire de tip familial (creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului, promovarea sănătății, educației, comunicării, a drepturilor si responsabilităților copiilor aflați în familiile substitut);
  • Problematica dependentți de calculator și a rețelelor de socializare;
  • Gestionarea eficientă a banilor acordați copiilor din sistemul de protecție și satisfacerea nevoilor personale ale acestora;
  • regulamentul intern, Metodologia de Organizare și Funcționare și Regulamentul de Organizare și Funcționare al centrului;
  • Disponibilitatea asistenților maternali profesioniști de a găzdui în situații excepționale copiii aflati în plasament la colegi asistenți maternali profesioniști, în perioada concediilor de odihnă a acestora/spitalizare;
  • Relația cu instituțiile statului (instituții de învățământ, spital, poliție etc);
  • diverse.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu