9 mai 2016

Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate în comunitate

0 Comentarii
Începând cu 01.04.2016 în cele 38 de comunități incluse în Proiectul ”Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate în comunitate” s-au lansat proiectele având ca scop furnizarea de servicii sociale integrate copiilor vulnerabili și părinților acestora identificați în contextul recensământului comunitar.
Proiectele scrise și propuse pentru finanțare de către primării se vor implementa pe o perioadă de 9 luni (01.04.-31.12.2016) și vizează dezvoltarea de centre comunitare, completând seria de acțiuni pe care UNICEF în parteneriat cu autorități publice județene și instituții publice, le susține deja la nivelul fiecăreia din cele 38 de autorități publice locale.
Centrele comunitarea vor asigura un pachet de bază de acțiuni și intervenții preventive facilitând accesul la servicii sociale, de sănătate și educaționale pentru un număr de aproximativ    2400  copii vulnerabili și părinții acestora din cele 38 de comunități din Proiect.
Fiecare proiect primește de la UNICEF  o finanțare de maxim 10.000 lei  pentru realizarea de activități cum ar fi: grupuri de suport pentru părinți pentru promovarea metodelor de disciplinare pozitivă, activități de consiliere și informare pentru adolescenți în situație de risc, ateliere de lucru pentru a stimula creativitate, stima de sine și dezvoltarea personală a copiilor și adolescenților, excursii tematice în județ și în afara județului, școli de vară, educație pentru sănătate etc.
Proiectul ”Incluziune socială prin furnizarea de servicii sociale integrate la nivelul comunității” se implementează în 33 comune rurale, 12 comunități urbane (în 5 zone urbane), cu implicarea a 38 autorități publice locale, 7 autorități și instituții județene (Consiliul Județean Bacău, Instituția Prefectului-Județul Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Centrul Județean de Resurse și Asistență în Educație, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău).
Obiectivul proiectului se concentrează pe sprijinul familiei ca prim responsabil în creșterea și îngrijirea copilului, dar include și măsuri și instrumente pentru identificarea timpurie a riscurilor și vulnerabilităților copiilor și familiilor în care trăiesc. Toate activitățile se realizează implicând comunitatea care trebuie să devină activă în promovarea eliminării tuturor formelor de violență asupra copilului și de discriminare.


Finanțare este asigurată de Norway Grants și UNICEF România,  fiind alocat un buget de 5.3 milioane de euro și se implementează în perioada  octombrie 2014 – septembrie 2018.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu