23 iulie 2016

Numarul angajatilor PROFI creste spectaculos

0 Comentarii

PROFI a inaugurat in data de 21 și 22 iulie magazine la Focșani, Târgu Jiu, Brăila și Turnu Măgurele, continuând creșterea spectaculoasă a rețelei și a locurilor de muncă pe care le asigură.

“Din această săptămână, rețeaua noastră numără peste 10.000 de angajați,” a declarat Raul Ciungu, directorul de resurse umane al PROFI Rom Food. Dacă la sfârșitul lui 2015 cei 8798 angajați ai noștri ne plasau pe locul 11 în topul angajatorilor din România alcătuit de publicația Wall-Street.ro, avem toate motivele să credem că până la sfârșitul lui 2016 vom urca serios în această ierarhie, cu atât mai mult cu cât unele dintre companiile aflate până acum înaintea noastră funcționează în domenii în care creșterile sunt mai puțin dinamice decât în retail”.  

In data de 22 iulie s-a deschis cel  de-al patrulea magazin PROFI din Focșani, Jud. Vrancea. Situat pe Str. Lupeni nr. 11-13, magazinul funcționează în format Standard,  cu o suprafață totală de 700 mp din care sala de vânzări ocupă 532 mp.

In data de 21 iulie s-au adăugat rețelei un magazin City și alte două în format Standard. Magazinul PROFI City deschis la Târgu Jiu, Jud. Gorj, este situat pe Str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr. 29.  Suprafața sa totală este de 364,6 mp, sala de vânzări ocupând 270 mp.

Unitatea din Brăila, Jud. Brăila, funcționează în format Standard și se află pe Calea Călărașilor,  Piața Concordiei, având o suprafață totală de 750 mp din care sala de vânzări ocupă 480 mp.

Tot în format Standard se prezintă și magazinul deschis la Turnu Măgurele, Jud. Teleorman, pe Str. Mihai Eminescu nr. 7. Unitatea are o suprafață totală de 682 mp, sala de vânzări ocupând 471 mp.

Cei 10.000 de colegi PROFI se bucură de siguranța locului de muncă și de posibilitățile de promovare rapidă generate de faptul că rețeaua se extinde constant și cu repeziciune, într-un ritm de cel puțin 100 de magazine pe an. În PROFI se promovează ușor, trebuie doar să îți dorești și să ai competențele potrivite. Din acest an, compania a demarat și un program inovator de dezvoltare al oamenilor, totul mergând în direcția de a face din PROFI o academie în care fiecare angajat are un plan de carieră individual.

Ei colaborează strâns pentru a oferi produse de calitate, prețuri bune și promoții atractive celor 550.000 de clienți care calcă zilnic pragul magazinelor PROFI.

Prin cele 420 de magazine aflate în 199 de localități din toate județele țării, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu