La data de 15 iulie, cu ocazia Zilei Mărcii Poştale Româneşti, Romfilatelia pune în circulaţie o emisiune de mărci poştale cu tematică istorică intitulată SIBIU, 825 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ.
Prima atestare documentară a oraşului Sibiu datează din anul 1191, într-un document emis de Papa Celestin al III-lea în data de 20 decembrie. În această etapă timpurie a aşezării coloniştilor saşi în zonă, aceştia au adus cu ei obiceiurile şi cunoştinţele lor despre meşteşuguri mult avansate, faţă de ce se întâlnea la acel moment în Transilvania.
Organizarea lor s-a făcut în bresle, iar primul lor regulament de funcţionare datează din 1376 şi menţionează nu mai puţin de 19 bresle, cu 25 de branşe meşteşugăreşti. În comparaţie, în aceeaşi perioadă în Germania, la Ulm existau 17 bresle, iar la Augsburg 15. Numărul lor a crescut ulterior, precum şi importanţa pe care acestea au jucat-o în viaţa politică a oraşului.
Prima atestare documentară a oraşului Sibiu datează din anul 1191, într-un document emis de Papa Celestin al III-lea în data de 20 decembrie. În această etapă timpurie a aşezării coloniştilor saşi în zonă, aceştia au adus cu ei obiceiurile şi cunoştinţele lor despre meşteşuguri mult avansate, faţă de ce se întâlnea la acel moment în Transilvania.
Organizarea lor s-a făcut în bresle, iar primul lor regulament de funcţionare datează din 1376 şi menţionează nu mai puţin de 19 bresle, cu 25 de branşe meşteşugăreşti. În comparaţie, în aceeaşi perioadă în Germania, la Ulm existau 17 bresle, iar la Augsburg 15. Numărul lor a crescut ulterior, precum şi importanţa pe care acestea au jucat-o în viaţa politică a oraşului.
Breslele aveau şi sarcina apărării oraşului, ele supraveghind turnurile şi bastioanele. Cele patru porţi de intrare erau date în sarcina celor patru bresle, cu cei mai mulţi membri: croitorii (Poarta Turnului), cizmarii (Poarta Ocnei), măcelarii (Poarta Cisnădiei) şi pielarii (Poarta Elisabeta).
Bogăţiile oraşului au atras atacuri otomane asupra Sibiului. După marea invazie tătară, oraşul a fost reconstruit cu atenţie sporită pentru fortificaţii, cetatea devenind una din cele mai puternice din zonă.
Secolul al XV-lea aduce numeroase încercări de cucerire a oraşului. Sultanul Murad al II-lea a supus cetatea unui asediu de opt zile, fără să reuşească să o cucerească.
De asemenea, Mezid Bey încearcă să cucerească Sibiul, dar intervine Iancu de Hunedoara şi cu ajutorul apărătorilor cetăţii îi zdrobeşte pe turci. Tot atunci, sibienii decid să extindă fortificaţiile şi asupra Oraşului de Jos.
La început de secol XVI, Sibiul se prezenta ca o cetate prosperă, în plină dezvoltare. Numărul de bresle trecuse de 30, iar armurierii, artificierii, tipografii şi orfevrierii duseseră faima Sibiului departe, peste hotare.
Giovan Andrea Gromo din Bergamo, mercenar în slujba principelui Transilvaniei Ioan Sigismund Zápolya, descria în 1567 Sibiul drept un „oraş mare strălucit, puternic şi înzestrat din belşug cu toate cele trebuitoare unui trai vrednic orăşenesc. (…) Înlăuntrul oraşului casele sunt de piatră, încăpătoare, frumoase şi bune de locuit, fără a fi palate. Pârâie de apă curgătoare străbat străzile largi şi drepte, curate şi îngrijite. Sunt patru porţi principale, câte una spre fiecare din cele patru puncte cardinale. Vinul şi pâinea sunt foarte bune, mai bune decât în orice parte a ţării. Aici se bat neîntrerupt monede de aur şi argint.”
Timbrele emisiunii reproduc imaginea unui tablou avându-l ca autor pe Franz Neuhauser cel Tânăr, Vedere generală a oraşului Sibiu la 1808, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal. În grafica celor 2 timbre este inclusă stema actuală a oraşului, pusă la dispoziţie de Primăria Municipiului Sibiu. Pe manşeta blocului emisiunii prezentat într-un album filatelic, sunt reproduse detalii dintr-un document de la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, un certificat eliberat de breasla tâmplarilor din Sibiu, datat 1798 şi pe care figurează o panoramă a oraşului din acea perioadă.
Bogăţiile oraşului au atras atacuri otomane asupra Sibiului. După marea invazie tătară, oraşul a fost reconstruit cu atenţie sporită pentru fortificaţii, cetatea devenind una din cele mai puternice din zonă.
Secolul al XV-lea aduce numeroase încercări de cucerire a oraşului. Sultanul Murad al II-lea a supus cetatea unui asediu de opt zile, fără să reuşească să o cucerească.
De asemenea, Mezid Bey încearcă să cucerească Sibiul, dar intervine Iancu de Hunedoara şi cu ajutorul apărătorilor cetăţii îi zdrobeşte pe turci. Tot atunci, sibienii decid să extindă fortificaţiile şi asupra Oraşului de Jos.
La început de secol XVI, Sibiul se prezenta ca o cetate prosperă, în plină dezvoltare. Numărul de bresle trecuse de 30, iar armurierii, artificierii, tipografii şi orfevrierii duseseră faima Sibiului departe, peste hotare.
Giovan Andrea Gromo din Bergamo, mercenar în slujba principelui Transilvaniei Ioan Sigismund Zápolya, descria în 1567 Sibiul drept un „oraş mare strălucit, puternic şi înzestrat din belşug cu toate cele trebuitoare unui trai vrednic orăşenesc. (…) Înlăuntrul oraşului casele sunt de piatră, încăpătoare, frumoase şi bune de locuit, fără a fi palate. Pârâie de apă curgătoare străbat străzile largi şi drepte, curate şi îngrijite. Sunt patru porţi principale, câte una spre fiecare din cele patru puncte cardinale. Vinul şi pâinea sunt foarte bune, mai bune decât în orice parte a ţării. Aici se bat neîntrerupt monede de aur şi argint.”
Timbrele emisiunii reproduc imaginea unui tablou avându-l ca autor pe Franz Neuhauser cel Tânăr, Vedere generală a oraşului Sibiu la 1808, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal. În grafica celor 2 timbre este inclusă stema actuală a oraşului, pusă la dispoziţie de Primăria Municipiului Sibiu. Pe manşeta blocului emisiunii prezentat într-un album filatelic, sunt reproduse detalii dintr-un document de la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, un certificat eliberat de breasla tâmplarilor din Sibiu, datat 1798 şi pe care figurează o panoramă a oraşului din acea perioadă.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu