În urma acţiunii din data de 12.10,
desfăşurată pe lacul de acumulare Racăciuni, jandarmii din cadrul unităţii
împreună cu voluntari din cadrul Centrului Regional de Ecologie Bacău au scos
din apă 1400 metri de plase de tip monofilament precum și cantitatea totală de 300
kilograme de peşte (din speciile, biban, caras, platica şalău). Peştii au
fost redaţi mediului natural.
De
asemenea, jandarmii au aplicat 4 sanctiuni contraventionale din care două
avertismente si două amenzi în valoare totală de 600 de lei, conform prevederilor din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 5 martie
2008(*actualizată*)privind pescuitul şi acvacultura, art 58 literele a şi b:
Următoarele fapte constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei:
a) pescuitul recreativ al oricăror specii
de peşte şi altor vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele
piscicole naturale;
b) neprezentarea permisului, licenţei sau
autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele
împuternicite să constate contravenţiile/infracţiunile;
Inspectoratul
de Jandarmi Judeţean Bacău va acţiona, şi în perioada următoare, pentru
protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează
pescuitul.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu