Misiunea de asigurare a ordinii şi securităţii publice pe timpul pelerinajului
la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
se desfăşoară fără probleme deosebite.
Efective din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne asigură, în continuare, măsurile specifice de
ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi, cu ocazia desfăşurării pelerinajului
la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Misiunea jandarmilor constă în asigurarea
climatului de ordine pe timpul deplasării pelerinilor către locul de închinare
prin asigurarea condițiilor necesare afluirii acestora, conducerea persoanelor
cu probleme medicale către punctele de Cruce Roşie, prevenirea busculadelor și
a blocării căilor de circulație rutieră, prevenirea faptelor de natură
infracţională şi contravenţională.
Au fost desfășurate
activități de prevenire a faptelor antisociale de natură contravențională și
infracțională. Punctual jandarmii din cadrul dispozitivelor de ordine au luat
măsuri sancționatorii pentru încălcarea unor norme legale fiind aplicate peste
40 de sancțiuni contravenţionale (valoare totală de peste 3.000 de lei) pentru
cerșetorie, comercializare de bunuri fără documente legale, tulburarea ordinii
publice.
De la începutul pelerinajului
şi până în prezent s-a intervenit în peste
160 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme
medicale (oboseală, stări de leşin, dureri abdominale), iar 14 persoane au fost
transportate la spital.
Pentru
desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte
măsurile de ordine stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine,
să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitiv în cazul în
care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde o
atenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă în vedere evoluția condițiilor meteo și să fie
echipați adecvat perioadei, să nu se implice în incidente care ar putea duce la
tulburarea ordinii şi
liniştii publice.
In data de 14 octombrie, de la ora 09.00, pe scena ridicată în faţa Catedralei
Mitropolitane, pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iaşi va fi oficiată Sfânta Liturghie.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu