25 noiembrie 2017

Ingineria- Profesia Viitorului

0 Comentarii
Facultatea de Inginerie din cadrul Universității ,,Vasile Alecsandri“ din Bacău organizează, în perioada 27-29 noiembrie 2017, două manifestări ştiinţifice: Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti „INGINERIA – PROFESIA VIITORULUI”, ediţia I şi Workshop-ul educaţional „INGINERIA – O CARIERĂ DE SUCCES”, ediţia a III-a.
Aceste evenimente au ca obiectiv sensibilizarea tinerilor în privinţa INGINERIEI, ca domeniu de studiu şi activitate profesională, pentru un viitor cât mai atractiv, aducerea în prim-plan a noutăților tehnologice, implicarea activă pe un alt nivel  a elevilor, studenţilor, a mediului academic şi de afaceri, precum și a autorităților publice locale/naţionale în „crearea” şi concepţia concretă de repere, popularizarea învăţământului superior, dar şi a activităţilor antreprenoriale.
Deschiderea oficială va avea loc marţi, 28 noiembrie 2017, ora 11:00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, la care şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai autorităţilor publice locale: Maricica COŞA, Prefectul Judeţului Bacău, Sorin BRAŞOVEANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău şi Cosmin NECULA, Primarul Municipiului Bacău, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi societăţii civile la nivel naţional: Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai CÎMPEANU, Președintele Consiliului Național al Rectorilor din România, Alexandru CUMPĂNAȘU, Președintele Coaliției pentru Modernizarea României şi Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Anton HADĂR, Președintele Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER”.
Organizatorii au inclus în programul celor trei zile o vizită la AEROSTAR S.A., precum şi demonstraţii pe cele mai performante dispozitive din laboratoarele de cercetare ale Facultăţii de Inginerie.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu