Contractul de execuție a Rezervei de apă a municipiului Bacău a fost semnat de către Municipiul Bacău și câștigătorul licitației- Asocierea Branpis SRL Bacău – SC Mapamond SRL Bacău-, desemnat în urma soluționării contestației la licitație de către instanța de judecată.
„Ne ținem de cuvânt, am făcut rost de finanțarea necesară, facem ce am promis! Este un proiect imperativ pentru comunitatea băcăuană, prin intermediul căruia se asigură independenţa sistemului de apă din municipiul Bacău, indiferent de aducţiunile principale de la Valea Uzului, în contextul repetatelor avarii majore înregistrate pe această conducta de aducțiune. Aceste sisteme trebuiau gândite de acum 30 de ani”, a precizat dl. Cosmin Necula, primarului municipiul Bacău.
Primarul municipiului Bacău, dl. Cosmin Necula a precizat în cadrul conferinței de presă susținută vineri, 26 octombrie, că ordinul de începere al lucrărilor va fi dat imediat după trecerea celor 5 zile lucrătoare conferite de lege executantului pentru constituirea garantiilor financiare.
„Alocările financiare de la Guvern există, avem banii necesari, s-a semnat și contractul, deci nimic nu împiedică constructorul să ducă la capăt acest proiect. Dacă asocierea de firme, desemnată căștigătoare, își va face treaba, Bacăul va avea rezerva de apă atât de necesară. Dacă nu-și va face treaba, vă rog să mă credeți că voi lua toate măsurile legale pentru ca cetățenii municipiului Bacău să nu sufere, iar cei responsabili să fie sancționați dur”, a subliniat dl. Cosmin Necula, primarului municipiul Bacău.
Rezerva de apă a Bacăului este prioritatea zero a actualei administrații. Durata contractului de execuție este de 15 luni (din care 2 luni proiectarea), de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
„Consider rezerva de apă ca fiind cel mai important obiectiv de investiție, motiv pentru care voi monitoriza personal derularea lucrărilor, a constractului de execuție, și voi prezenta băcăuanilor etapele execuției, dacă vor fi respectate de către constructorul pe care l-a desemnat instanța. Dacă nu-și va îndeplini obligațiile contractuale, va suporta toate consecințele și nu voi permite să-și bată joc de cetățenii municipiului Bacău”, a conchis dl. Cosmin Necula, primarului municipiul Bacău.
Rezerva de apă va asigura independenţa sistemului de apă din municipiul Bacău, în cazul unor avarii la aducțiunea de la Valea Uzului. La finalul execuției acestui obiectiv de investiție:
– Lungimea totală a conductei de aducțiune/ distribuție va fi de 8900 ml și va cuprinde 7 tronsoane de conductă;
– Tronsoanele de conductă vor fi completate de un număr de 3 stații de pompare (Gherăiești, Mărgineni 2, Vasile Pârvan);
– 14 cămine de vană, golire și aerisire;
– Gospodăria de apă va fi constituită din: rezervor cu o capacitate mare de stocare, stație de clorinare, stație de pompare, instalații electrice și hidraulice.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu