In data de 22 decembrie 2018, în prezența ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a senatorului Dragoș Benea, a parlamentarilor băcăuani și a reprezentanților CNAIR a fost semnat contractul pentru cel mai important obiectiv al municipiului și județului Bacău din ultima perioadă. Este vorba despre Centura Ocolitoare a Bacăului, care va avea o lungime de 31 de kilometri dintre care, 16 kilometri vor fi în profil de autostradă.
Valoarea proiectului este de 668,3 milioane de lei, aproximativ 142 milioane de euro iar graficul lucrărilor cuprinde perioada de proiectare de 6 luni și perioada de execuţie, de aproximativ 30 de luni. Garanția lucrărilor este pentru o durată de 7 ani.
Realizarea Centurii Ocolitoare cuprinde trei obiective, fiecare dintre acestea reprezentând tronsoane de drum.
Primul dintre acestea este sectorul aflat la sud-est-nord de municipiul Bacău, care va fi comun cu autostrada Moldova, iar pe porțiunea aflată între kilometrul 2–18,5 lucrările vor fi executate în profil de autostradă, ele fiind dimensionate pentru o viteză maximă de 140km/oră, în profil de șes. Părțile de început și de sfârșit ale primului tronson vor fi proiectate pentru o viteză maximă de 100 km/oră.
Cel de-al doilea obiectiv se află la nord de municipiu și este conceput ca drum de legătură între DN15 și DN2, este proiectat pentru o viteză de 80-100 km/oră, pe o lungime de 3,1 kilometri prin axul DN2 ieșire spre Roman, din axul DN15– ieșirea spre Piatra Neamț. Desprinderea traseului se va face printr-un sens giratoriu cu 4 ramuri, care va fi amplasat în localitatea Lilieci.
Obiectivul trei este la sud de municipiu între DN2, km 279 și DN11, km 174, ocolind municipiul Bacău prin vest. Lungimea totală a traseului va fi de aproximativ 7 kilometri, din axul 2 intrarea în Bacău, din axul 11 va fi ieșirea spre Brașov.
”Este cel mai important eveniment din viața municipiului și județului Bacău și, cu siguranță nu întâmplător semnăm acest contract, în ziua de 22 decembrie, zi care, așa cum pentru români a însemnat o adevărată renaștere acum 29 de ani, și pentru proiect va fi momentul de restart. Cu siguranță că băcăuanii au de acum încolo un nou motiv de bucurie iar eu trebuie să le adresez mulțumiri colegilor parlamentari și ministrului Lucian Șova împreună cu care am reușit să facem acest proiect posibil”, a subliniat senatorul Dragoș Benea care a ținut să amintească și faptul că ”noi toți, avem o foaie de parcurs pe care trebuie să o respectăm iar până acum am atins, chiar dacă uneori cu întârziere, obiectivele stabilite”.
La rândul său, ministrul Lucian Șova a punctat semnificația momentului, în legătură cu evenimentul de comemorare a celor 29 de ani de la Revoluția din decembrie: ”Gândindu-mă la cei care au făcut revoluția, la năzuințele lor, la felul în care și-au imaginat România, am conștientizat că ”timpul nu mai are răbdare cu noi” și că, fiecare dintre cei care ocupă funcții în administrație, are datoria de a se pune mai mult în slujba comunității”.
28 decembrie 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu