12 iunie 2022

Delegația Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna premiată la Simpozionului Național „Valențele (in)formative ale Comunicării”

0 Comentarii


În contextul bunelor relații de colaborare dintre Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, ca și membri fondatori ai Rețelei Școlilor de Învățământ Militar din Româna (R-SIM), în perioada 26-29 mai 2022, elevii școlii noastre, sub coordonarea domnului comisar șef de poliție penitenciară Valeriu ȘTEFĂNESCU, au luat parte, pentru prima dată, la lucrările Simpozionului Național „Valențele (in)formative ale Comunicării”, ediția a X-a.

Scopului simpozionului a fost acela de a conștientiza importanța comunicării în configurarea realității sociale, prin promovarea comportamentului prosocial și a atitudinilor preventiv-antiinfracționale, iar Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani a reușit să capaciteze numeroase instituții de învățământ, atât din Ministerul Afacerilor Interne, ca și membri R-SIM, cât și din rețeaua învățământului civil.

Astfel, în cadrul simpozionului au fost implicați elevi și profesori ai unor instituții de învățământ precum Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, Școala de agenți de poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

Prima zi a conferinței a fost rezervată comunicărilor științifice susținute de către profesorii școlilor participante, bucurându-se de prezența domnului conferențiar universitar dr. Cristian Pîrvulescu, decanul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a fost reprezentată de comisar șef de poliție penitenciară Valeriu ȘTEFĂNESCU cu lucrarea ’’Paradigma informării și dezinformării opiniei publice prin mass-media în contextul construirii și promovării reputației unităților penitenciare ca instituții cu rol în apărarea și securitatea națională’’.

În următoarea zi, temele lucrărilor au vizat comportamentul prosocial și antiinfracțional al polițiștilor de penitenciare în context profesional.

Elevii SNPAP Târgu Ocna au format două echipe. Prima echipă a fost formată din elevele Ivașcu Andreea-Georgiana și Todirenchi Petronela, care au realizat lucrarea “Prevenirea introducerii de obiecte interzise în unitățile penitenciare”, obținând locul I, a doua echipă fiind formată din elevii Gavrilă Vasilica-Adelina și Rotaru Silviu-Marian, care au conceput lucrarea “Comportamentul prosocial în relația agent de poliție penitenciară-deținut”, aceștia ocupând locul al II-lea.

Conducerea școlii noastre apreciază orice activitate care se organizează  de către membrii Rețelei Școlilor de Învățământ Militar din România (R-SIM), fiind totodată onorată de invitația primită de a participa în cadrul unor evenimente de acest gen.

 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu