1 decembrie 2022

Un jandarm băcăuan salvează vieți cu propriul sânge

0 Comentarii

 


In data de 10 noiembrie, mai mulți jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean" Stefan cel Mare" Bacău au donat sânge în cadrul campaniei naționale „Donează sânge! Salvează o viață!” demarată de Jandarmeria Română în colaborare cu Patriarhia Română.

          Peste 15 litri de sânge este cantitatea donată  de jandarmi la Centrul de Transfuzii Bacău, la care se adaugă o cantitate similară donată în mod frecvent de colegii noștri, donatori onorifici.

          Pentru colegul nostru, domnul maior Marius Caleap prezența la Centrul de Transfuzii nu reprezintă ceva ieșit din comun.El este la a 50 donare de sange începând din anul 2005 și nu are de gând să se oprească aici, conștient fiind de importanta acestui gest benevol.Marius nu reprezintă un exemplu singular de implicare voluntară, iar la fel că el sunt mulți alți colegi care se pot mândri cu carnet de donator.

          " Este atât de plăcut să vezi că tot mai mulți colegi se mobilizează și se implică activ la susținerea persoanelor aflate în dificultate, iar întâmplător, unii dintre noi știm ce înseamnă să ai nevoie de sânge și să nu primești, iar acest gest mic pentru noi poate însemna o șansă la viață pentru ceilalți.", ne-a precizat maiorul Marius Caleap .

          "Jandarmii băcăuani  și-au propus să doneze cât mai mult sânge pentru completarea rezervelor naționale. Înțelegând că acest suport este vital tratamentului persoanelor grav bolnave, pentru care fiecare picătură de sânge este egală cu viața.

          Misiunea noastră de zi cu zi presupune să ajutăm oamenii și îmi exprim recunoștința pentru participarea benevolă a colegilor mei în cadrul Campaniei de donare a sângelui. Este un gest omenesc și voluntar, dincolo de natura serviciului prin care venim zilnic în sprijinul oamenilor, iar pentru mulți dintre colegii mei, a devenit parte din stilul de viaţă. Ce poate fi mai plăcut, când știi că undeva ai salvat o viață.

                   Mulțumim colegilor și vă îndemnăm pe toți să vă alăturați acestui gest frumos", a precizat inspectorul șef, colonel Adrian Babiș.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu