Pentru a veni în ajutorul persoanelor în suferinţă, peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor dona sânge, activitate voluntară ce se înscrie în campania „JANDARMERIA donează VIAŢĂ pentru ROMÂNIA!”, desfăşurată la nivel naţional în luna octombrie.
Prin această campanie încercăm să sensibilizăm cetăţenii cu privire la importanţa donării de sânge, astfel încât în data de 1 noiembrie să se alăture jandarmilor şi să dea dovadă de solidaritate umană si alte categorii. Prin gestul lor, sub îndemnul „Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează sânge!”, jandarmii doresc să atragă şi alte persoane, cetăţeni ai judeţului, care să doneze sânge, considerând că astfel se pot salva mai multe vieţi. Cei interesaţi se pot prezenta la Centrul de Hematologie şi Transfuzie – Bacau şi Oneşti, având asupra lor un act de identitate.
Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani care doreşte să doneze sânge trebuie să respecte anumite condiții. Donatorul să nu consume alcool în ultimele 48 de ore, să aibă o greutate corespunzătoare, să nu sufere de boli de piele, să nu fi avut TBC, hepatită, malarie, alergii, să nu fie răcit sau sub tratament, să nu se fi vaccinat în ultimele două săptămâni şi să nu fi suferit de vreo operaţie în ultimele trei luni. În dimineaţa recoltării, donatorii sunt sfătuiţi să mânânce o mâncare uşoară şi să bea cât mai multe lichide.
Cu această ocazie, Jandarmeria aduce la cunoştinţă că orice donator beneficiază de analize ale sângelui gratuite, şapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă sau de scutire de frecvenţă în cazul studenţilor şi elevilor şi decontarea cheltuielilor de transport în ziua recoltării.






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu