1 februarie 2012

Bugetul local, motiv de discordie?!

0 Comentarii
Şedinţa Consiliului Judeţean din 31 ianuarie a cuprins la punctul 3 al ordinei de zi, proiectul de aprobare a bugetului judeţului Bacău şi a modului de repartizare a acestuia pe UAT-uri.
Nemulţumiţi de modul în care a înţeles Consiliul Judeţean să împartă banii contribuabililor pentru anul 2012, pe criterii exclusiv politice, primarii comunelor afectate au solicitat prefectului judeţului, Constantin Scripăţ, sprijinul în susţinerea principiilor tehnic-bugetare, moral-civice şi demografice în faţa consilierilor judeţeni. Apelul către prefect reprezintă pentru cei 8 primari o ultimă soluţie de a fi ascultaţi, susţinuţi şi ajutaţi.

Uzând de prerogativele legale, prefectul Constantin Scripăţ s-a adresat plenului Consiliului Judeţean, ocazie cu care a atras atenţia asupra modului injust de repartizare a banilor către comune. Prefectul a punctat faptul că anumite comune, au primit sume derizorii, în comparaţie cu alte comune, cu populaţie egală sau mai mică. Actualmente, primarii acestor comune nu mai sunt membri ai formaţiunilor politice din partea cărora au candidat, deoarece unii au fost excluşi, iar altora li s-a retras sprijinul politic. Cei 8 primari care au ales ca prioritate administraţia, mai presus de interesul politic, sunt: Dăscălescu Mihai –Bereşti – Bistriţa(PNL), Bălan Gheorghe – Berzunţi(PC), Andruşca Nicolae –Bogdăneşti(PSD), Odobişteanu Rodica – Buhoci(PSD), Curelea Cosmin – Caşin(PC), Iacobescu Gabriela – Podu Turcului(Independent), Bostan Cristinel – Sascut(PSD), Manea Costinel – Săuceşti (PNL).

Si daca ramaneti fara bani de tot?Desi nu culoarea politica te face bun gospodar...Insa la romani se pare ca interesul si nu nevoia primeaza!

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu