2 februarie 2012

Jandarmii alaturi de elevi pentru educatie

0 Comentarii

Campania de prevenire derulată la nivelul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău sub denumirea „ JANDARMII ALĂTURI DE ELEVI ” continuă şi în acest an în instituţiile de învăţământ preuniversitar din zona de responsabilitate partenere în cadrul acestui program .


Având în vedere faptul că perioada 30 ianuarie – 3 februarie este marcată şi de sărbătorirea Zilei Internaţionale a nonviolenţei în mediul şcolar, în parteneriat cu conducerea unităţilor de învăţământ din localităţile – Lipova, Satul Nou, Mîlosu, Valea Hogii, Valea Caselor din judeţul Bacău , în ziua de 01 februarie 2012 , au fost desfăşurate acţiuni specifice de prevenire şi combatere a violenţei în mediul şcolar de către ofiţeri din cadrul structurii de prevenire şi combatere a faptelor antisociale a unităţii.



În cadrul acestor acţiuni au fost prezentate elevilor şi cadrelor didactice expuneri referitoare la prevenirea şi combaterea agresiunilor fizice de orice fel , a agresiunilor verbale, comiterii unor fapte de natură contravenţională sau chiar penală, prevenirii consumului de alcool sau consumului ilicit de droguri precum şi consecinţele acestuia, prezentarea unui mod normal de comportare în societate.
De asemenea, au fost purtate discuţii cu elevii şi cadrele didactice pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar în mod nejustificat de la cursuri, abandonul şcolar, formele violenţei în zona instituţiilor de învăţământ, înţelegerea, conştientizarea şi respectarea legislaţiei în domeniul ordinii şi siguranţei publice.




Obiectivul general al acestor acţiuni preventive e promovarea ideii de educare a copiilor pe baza respectului şi a modului de comportare civilizat în mediul şcolar şi în societate.
Aceste acţiuni se vor desfăşura în continuare de către personalul unităţii şi vor viza, în special, domeniile care ţin de siguranţa şcolară a elevilor şi cadrelor didactice.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu