Ajutorarea celor săraci şi neputincioşi constituie un adevăr de netăgăduit în Biserica Ortodoxă. De altfel, nici un om nu s-ar putea defini ca fiind un creştin adevărat, fără milostenie şi dragoste de semenii aflaţi în necaz. Însă, fără îndoială că locul în care se vede şi se simte cel mai bine bunătatea îl reprezintă mănăstirile, aşezămintele monahale în care pelerin sau simplu rugător găseşti întotdeauna un mic ajutor. "Mănăstirile noastre fac multă filantropie. Un exemplu este acela al mănăstirilor de lângă oraşul Buhuşi. În acea zonă trăiesc multe familii cu situaţie precară, atât materială, cât şi financiară, iar maicile şi călugării vin în ajutorul oamenilor în mod regulat şi de multă vreme", a explicat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Pentru bătrânii şi copiii care trăiesc în Marginea sau Izvoare, lângă oraşul Buhuşi, drumul către mănăstirile Ciolpani sau Runc este un veritabil pelerinaj pe calea întâlnirii cu Hristos care, prin mâinile maicilor şi călugărilor, le oferă întotdeauna ajutor. Încovoiaţi de povara anilor şi a greutăţilor, nevoiaşii parcurg câte 4-5 kilometri pe jos, aproape zilnic, pentru a veni la mănăstirile de lângă urbea fostelor postavuri. Aici găsesc în permanenţă ceva de mâncare, alimente pentru acasă sau chiar îmbrăcăminte adusă de creştini şi bine chivernisită de maici, cu scopul de a fi împărţite necăjiţilor. Între zidurile sfinţite de nevoinţa şi osteneala monahală, milostenia este o stare de fapt, pe cât de firească, pe atât de impresionantă ochilor şi auzului celor care îşi imaginează lumea ca fiind ticsită de egocentrici şi nepăsători. Însă, actul caritabil al celor care şi-au dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu este cel mai adesea unul tăcut şi modest.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu