25 februarie 2013

Traditia si prietenia româno-polonă

0 Comentarii

De-a lungul a 700 de ani, istoria teritoriilor româneşti şi poloneze s-a împletit atât în războaie şi alianţe strategice, cât şi în viaţa religioasă, culturală şi economică a locuitorilor acestora.


Anul acesta, în contextul aniversării a 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state moderne (1938), Romfilatelia şi Poşta Poloneză vor introduce în circulaţie emisiunea comună de timbre poştale România – Polonia: Artă populară – Costume populare tradiţionale.


Toate aspectele şi detaliile acestui proiect au fost abordate miercuri, 13 februarie, la sediul Romfilatelia, cu ocazia vizitei E.S. Domnului Marek SZCZYGIEL, Ambasadorul Republicii Polonia la Bucureşti.

Ideea acestui proiect a fost dezbătută încă din anul 2010, iar începând cu luna iunie 2013, mărcile poştale vor promova în întreaga lume tradiţiile celor două ţări prietene.


Cu o istorie bogată în filatelie, cunoscând puterea şi valoarea timbrului – însemn al independenţei de stat al fiecărei ţări, România şi Polonia, prin intermediul autorităţilor emitente, doresc o promovare eficientă şi cu cele mai bune rezultate a prieteniei româno-polone.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu