Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din parohia Pârjol, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a primit sâmbătă, 9 noiembrie 2013, veşmântul sfinţirii. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Cu prilejul sfinţirii, biserica din Pârjol a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul al doilea hram, Sfântul Ierarh Nectarie. Preasfinţia Sa a felicitat pe toţi cei care s-au implicat în renovarea şi înfrumuseţarea sfântului lăcaş aflat în sărbătoare, apoi a acordat părintelui paroh Constantin Dragomir distincţia de iconom. Ierarhul a îndemnat oamenii să urmeze exemplul sfinţilor care au împlinit voia lui Dumnezeu şi Evanghelia Mântuitorului Hristos prin cuvânt şi faptă. Construcţia bisericii parohiale din Pârjol a început în vara anului 1914, iar sfinţirea a fost oficiată pe 9 noiembrie 1930 de episcopul Lucian al Romanului. Planul pentru zidirea bisericii a fost întocmit de preotul Ioan Hanganu. Biserica este construită din beton armat, în formă de cruce, cu şapte turle cepiforme. Stilul în care s-ar putea încadra construcţia este cel moldovenesc cu influenţă rusească. În decursul timpului, biserica a suferit mai multe înnoiri şi reparaţii.
11 noiembrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu