Joi, 10 aprilie 2014, la Zemeș a avut loc lansarea volumelor de poezii și vernisarea expoziției de sculptură aparținând autorului Vasile Catană. ”În numele conducerii Consiliului Județean Bacău permiteți-mi să îl felicit pe domnul primar al comunei Zemeș și consiliul local pentru că au reușit să repatrieze un om autentic, un om ale cărui ziceri – în versuri și în lemn sunt pline de substanță, împreună cu un adevărat patrimoniu. Lucrările domnului Catană sunt picături de istorie care ne îndeamnă să ne amintim și să cinstim valorile și istoria națională”, a precizat Ionel Floroiu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, prezent la eveniment.
La rândul său, Dorian Pocovnicu, prefectul județului Bacău sublinia că ”sunt emoționat și mândru să particip la acest eveniment. Un fiu al satului s-a întors acasă, după multe peregrinări; a venit însoțit de poemele și de sculpturile sale care reprezintă povestea istoriei noastre dăltuită în lemn. Într-o lume în care cuvântul de ordine pare că ajunge să fie arbitrariul, aproape haosul, avem nevoie, mai mult decât oricând, de repere, de axe de raportare care să ne ghideze. Reîntoarcerea la istorie și cultivarea sensibilității întru cuvânt sunt două dintre căile ce ne sunt la îndemână pentru regăsirea sistemelor de referință”.
Vasile Catană a avut, de-a lungul vieții 16 expoziții personale în țară și străinătate, lucrările sale fiind expuse atât în muzeele românești cât și în cele din Los Angeles sau San Francisco.
14 aprilie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu