Universitatea de stat „Vasile
Alecsandri” din Bacău are 54 de ani de experienţă în învăţământul superior,
fiind acreditată, atât pe plan naţional de către Agenţia Română de asigurare a
Calităţii în Învăţământul Superior, cât şi pe plan internaţional de către
European University Association, prin Institutional Evaluation Programme.
Oferta educaţională a celor 5 facultăţi Inginerie, Litere, Ştiinţe, Ştiinţe
Economice, Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii cumulează un număr de
35 de programe de studii universitare de licenţă şi 24 de master. Admiterea
variază ca metodologie de la o facultate la alta, dar se păstrează concursul de
dosare la toate facultăţile în funcţie de mediile de bacalaureat şi de proba de
specialitate de la acest domeniu. La Inginerie, Ştiinţe şi Ştiinţe Economice
vor fi concursuri de dosare, la Litere probe de competenţe, iar la Facultatea
de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii probe de aptitudini. Pe lângă
aceste programe, studenţii Universităţii
„Vasile Alecsandri” din Bacău pot accesa cursurile Departamentului
pentru Pregătirea Personalului Didactic.
Pentru studiile universitare de
licenţă oferta educaţională cumulează un număr de 724 de locuri bugetate şi
1740 de locuri cu taxă. De asemenea, studiile universitate de master oferă 370
de locuri bugetate şi 790 locuri cu taxă. Perioadele de înscriere pentru
licenţă, precum şi taxele de înscriere ale celor cinci facultăţi pentru care
puteţi opta sunt: Facultatea de Inginerie 13-31 iulie, taxa de înscriere este
de 120 ron; Facultatea de Litere 13-25 iulie, 200 lei; Facultatea de Ştiinţe 13-31
iulie, 13-29 iulie, 130 lei; Facultatea de Ştiinţe Economice 13-25 iulie, 150
lei; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii 6-20 iulie,
6-18 iulie şi 6-28 iulie, 200 lei (Educaţie fizică şi sport, Kinetoterapie),
150 lei (Terapie ocupaţională).
Perioadele de înscriere şi taxele de
admitere pentru master sunt: Facultatea de Inginerie 13-31 iulie, 120 lei;
Facultatea de Litere 13-23 iulie, 200
lei; Facultatea de Ştiinţe 13-30 iulie, 130 lei; Facultatea de Ştiinţe
Economice 13-24 iulie, 130 lei; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării
şi Sănătăţii 20-25 iulie, 200 lei.





0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu