4 octombrie 2016

Intalniri zonale cu profesionistii din cadrul APL-urilor

0 Comentarii
În contextul atribuțiilor ce-i revin în relația cu autoritățile publice locale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău organizează pe întreaga durată a anului 2016 o serie de întâlniri cu profesioniștii din cadrul autorităților publice locale din județul Bacău. Scopul acestor întâlniri vizează întărirea relației de colaborare dintre profesioniștii din cadrul autorităților publice locale și profesioniștii din cadrul DGASPC Bacău, schimbul de experiență și diseminarea bunelor practici în domeniul serviciilor sociale.
Concret, județul Bacău a fost împărțit în 5 zone, s-a stabilit un set de teme și un calendar al întâlnirilor astfel încât fiecare profesionist din APL-uri să participe la fiecare temă propusă.
În zilele de 27.09.2016 la Bacău și 28.09.2016 la Compexul de Servicii Comunitare Moinești au avut loc întâlniri cu profesioniștii din Zona II (Negri, Nicolae Bălcescu, Orbeni, Odobeşti, Pînceşti, Prăjeşti, Parincea, Plopana, Racova, Roşiori, Răcăciuni, Sărata, Săuceşti, Secuieni, Sascut, Traian, Tamaşi, Ungureni, Valea Seacă, DAS Bacău, Buhuşi și zona III (Asău, Agăş, Ardeoani, Balcani, Brusturoasa, Bereşti-Tazlău,Dofteana, Dărmăneşti, Ghimeş –Făget, Măgireşti, Pirjol, Poduri, Palanca, Solonţ, Scorţeni, Strugari, Zemeş, DAS Moineşti, SPAS Comăneşti), temele abordate fiind: Întocmirea dosarului în vederea încadrării persoanei adulte în grad de handicap; Creșterea gradului de informare și constientizare a populației în ansamblu și a grupurilor de risc privind implicațiile traficului de persoane; Rolul echipei intersectoriale locale în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie; Evaluarea complexă a copilului cu dizabilități – proceduri de lucru, roluri și responsabilități, monitorizarea planului de recuperare; Rolul APL-urilor în clarificarea situației juridice a copiilor în instanțele de judecată; Metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială; Recomandări privind aplicarea prevederilor legale din secţiunea a 4-a ”protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate” din legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
Drepturile și facilitățile persoanei cu handicap, salariile asistenților personali și concediile de odihnă, angajarea asistenților personali; cuantumul indemnizațiilor etc.
De la începutul anului și până în prezent s-au organizat un număr de 8 întâlniri cu un număr total de 197 participanți din cadrul APL-urilor, temele abordate fiind: metode de prevenire a separării copilului de familia naturala, identificarea și evaluarea alternativelor locale; proceduri de lucru privind instituirea măsurii de protecție specială; fișa trimestrială de raportare – metodologia de completare a fișei trimestriale de raportare, drepturile și facilitățile persoanei cu handicap,salariile asistenților personali și concediile de odihnă, angajarea asistenților personali; cuantumul indemnizațiilor; întocmirea dosarului în vederea încadrării persoanei adulte în grad de handicap, implicarea autorităților publice locale în problematica persoanelor adulte cu handicap și a vârstnicilor; metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială, evaluarea complexă a copilului cu dizabilități – proceduri de lucru, roluri și responsabilități, monitorizarea planului de recuperare; cresterea gradului de informare si constientizare a populatiei in ansamblu si a grupurilor de risc privind implicatiile traficului. Până la finalul anului sunt planificate alte 7 întâlniri în cadrul cărora vor fi abordate alte teme din domeniul asistentei sociale.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu