La
Grădinița Nr. 26 Bacău – structura Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”
Bacău s-a lansat cartea educațională „Rețete pentru pici de la bunicuțe și
mămici”, autori prof. Boambă Iustina și prof. Tapalagă Linica. Cartea conține
rețete tradiționale românești realizate de preșcolari și familiile acestora,
propunându-și să promoveze consumul responsabil de alimente sănătoase.
Acțiunea
se înscrie în cadrul proiectului internațional „MĂNÂNCĂ RESPONSABIL!”, proiect
finanțat de Uniunea Europeană, care se derulează în nouă state europene:
Bulgaria, Republica Cehia, Croația, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia
și România. În țara noastră, proiectul se derulează în cincizeci de unitați de
învățământ.
La acțiune au participat părinții
preșcolarilor, directorii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, prof.
dr. Sîrbu Doinița și prof. Iștoc Cornelia, prof. Rugină Jana, din cadrul aceleiași
unități de învățământ, cu elevii pe care îi coordonează, consilierul Ionos
Maria, din partea Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, iar din partea
Direcției de Sănătate Publică Bacău, Șenchea Valentina și Anda Dumitrescu.
La sfârșitul acțiunii, preșcolarii au
fost serviți cu mere românești și prăjituri de casă, ale căror rețete se
regăsesc în cartea educațională.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu