Pentru faptul că Romanul este traversat de două căi rutiere care leagă patru orașe moldave amintite la începutul acestui cuvânt, împreună cu municipalitatea am gândit ca drumurile care străbat orașul să fie prevăzute la intrarea în el cu câte un monument care să exprime sensibilitatea și specificul acestei cetăți care poartă și reflectă mai mult decât orice localitate din România numele țării sale (Roman- Romania).
Rolul acestor monumente nu este acela de a suplini sau diminua importanța monumentelor deja existente, ci de a reflecta o stare de spirit, de a exprima în formă artistică o sinteză a unor trăiri și a unei mentalități dintr-un anumit timp, din timpul în care viețuim.
Din această perspectivă putem conchide că acest monument care s-a zidit este un semn al identității noastre spirituale și culturale și arată că Romanul se dorește a fi el însuși o poartă către civilizație, toleranță și spiritualitate.
30 noiembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu