12 noiembrie 2016

RMN de peste 1 milion de Euro in sistemul de sanatate bacauan

0 Comentarii

Marți, 8 noiembrie 2016, Spitalul Județean Bacău a fost gazda unui eveniment de o deosebită importanță pentru sănătatea băcăuanilor. Este vorba despre punerea în funcțiune a noului aparat de investigații prin rezonanță magnetică, o investiție importantă, de peste 1 milion de Euro, care a necesitat lucrări de amenajare destul de dificile și modificări arhitecturale care au presupus o muncă anevoioasă. Aparatul este funcțional, în perioada imediat următoare va începe instruirea personalului urmând ca, din data de 21 noiembrie pacienții programați să fie investigați.    
            ”Le sunt recunoscător celor care s-au implicat în acest proiect pentru ca astăzi noi să fim în măsură să facem recepția acestui aparat. Când e vorba de sănătatea băcăuană nimic nu este prea mult. Le doresc mult succes cadrelor medicale care vor deservi acest centru de imagistică și sper, ca prin profesionalismul lor, să fie la dispoziția celor aflați în suferință și care au nevoie de astfel de investigații”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău. 
            La rândul său, Dragoș Benea a rememorat parcursul destul de sinuos al acestui proiect. ”În octombrie 2008 județului Bacău i-a fost repartizat un RMN, dar pe drum a fost întors spre Călărași, județ unde urma să candideze ministrul sănătății de atunci dl. Eugen Nicolăescu. Ulterior a mai venit un RMN care a mers la Spitalul Municipal, aparat care nu este funcțional nici în ziua de azi. În august 2015, la semnarea contractului pentru reabilitarea secției de cobaltoterapie, beneficiind de prezența ministrului sănătății de atunci, domnul Nicolae Bănicioiu, împreună cu deputatul Cosmin Necula am încercat să explicăm starea de fapt; scriptic, județul Bacău avea un RMN, faptic, de cel existent nu beneficia nimeni; domnul ministru a înțeles, în 2 săptămâni am primit documentația de aprobare și s-a început procedura de licitație. Din ianuarie 2016 până în acest moment am parcurs o serie de etape – producția, montajul astfel încât să putem spune acum că aparatul este gata să investigheze pacienții. Este un moment cu adevărat important pentru sănătatea băcăuanilor”, a subliniat Dragoș Benea. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu