2 aprilie 2017

Turneul de calificare la Campionatul European de Fotbal pentru Nevazatori are loc in Bacau

0 Comentarii
Începând de luni, 3 aprilie 2017, Județul Bacău găzduiește turneul de calificare la Campionatul European de Fotbal pentru Nevăzători. În cadrul acestui eveniment vor participa un număr important de țări printre care se numără Irlanda, Grecia, Belarus, Polonia, Cehia și România, peste 120 de sportivi și traineri, precum și aproximativ 1000 de spectatori, persoane fizice și juridice cu acoperire națională. 
      Echipa națională a României de fotbal nevăzători, asociațiile de nevăzători precum și echipe naționale și internaționale de club sunt principalii beneficiari ai proiectului. Se dorește în acest fel promovarea mișcării sportive pentru persoanele cu dizabilități, creșterea încrederii în capacitatea acestora de a duce o viață plină de realizări și mulțumiri, în pofida dezavantajelor naturale și mediatizarea acestei discipline în rândurile iubitorilor de sport, mai puțin cunoscut în România. 
     Turneul de calificare la Campionatul European de Fotbal pentru Nevăzători este cel mai important eveniment paralimpic al anului în România. De asemenea, acest eveniment este la prima ediție în istoria IBSA, iar buna funcționare a acestuia va promova nu doar Bacăul, ci și țara noastră la nivel european. Obiectivul acestui turneu este stabilirea unei poziții puternice a României în sfera sportului paralimpic internațional, aceasta cunoscând astfel importante beneficii de imagine și autoritate.
     Pentru susținerea evenimentului, Consiliul Județean Bacău - care a încheiat un parteneriat cu Asociația Sportivă TNT Bacău - va contribui cu suma de 22.019 lei dintr-o valoare totală a costurilor de 244.549 lei 
     Programul manifestărilor cuprinde:
    - 3 aprilie 2017, deschiderea turneului între orele 15.30-16.30. Începând cu ora 16.30 va avea loc primul meci: România – echipa ce va fi desemnată în urma tragerii la sorți din data de 2 aprilie 2017;
    - 4-7 aprilie 2017 – meciuri conform extragerilor la sorți. Acestea se vor desfășura astfel: între orele 9.00-12.00 – meciurile de calificare iar între orele 14.00-18.00 - meciurile pe grupe de calificare. 
   Semifinala și finala turneului vor avea loc pe data de 8 aprilie. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu