19 mai 2017

Concurs de educatie rutiera- faza judeteana

0 Comentarii
Elevi din municipiul Bacău vor reprezenta județul la faza națională a concursului de educaţie rutieră ce va avea loc la Piteşti în cursul lunii iunie.
La data de 16 mai în parcul „Cancicov” din Bacău s-a desfășurat faza județeană a concursului național de educaţie rutieră şi îndemânare pe bicicletă, ediția 2017.
Concursul a fost reprezentat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău în parteneriat cu Primăria Bacău, Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor Bacău şi cu sprijinul partenerilor sociali.
La competiție au participat elevi de gimnaziu, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani.
Concurenții de gimnaziu au avut de trecut peste proba de îndemânare în conducerea bicicletei în poligon.
Aceştia au fost punctați pentru cunoștințele de legislație rutieră acumulate și pentru îndemânarea în conducerea bicicletei în poligon.
La finalul concursului, în urma punctajelor obținute, juriul a întocmit clasamentul:
- Locul I – Palatul Copiilor, Bacău
- Locul al II-lea - Școala Gimnazială Ştefan cel Mare, Zemeş
- Locul al III-lea – Școala Gimnazială Spiru Haret, Bacău
Elevii clasați pe primul loc vor reprezenta județul Bacău la faza națională a concursului de educaţie rutieră şi îndemânare pe bicicletă, ediția 2017, în luna iunie, la Piteşti, unde vor participa echipe din 29 de judeţe.
La finalul competiției participanții au primit diplome și premii.
Concursul “EDUCAȚIE RUTIERĂ” se desfășoară anual, în scopul promovării unui mod de viaţă sănătos, de a preveni producerea accidentelor rutiere în rândul elevilor prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi de a verifica gradul de pregătire al elevilor în parcurgerea poligonului tehnico-aplicativ.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu