19 mai 2017

Protectie informatica in sistem de urgenta pentru Spitalul Judetean Bacau

0 Comentarii
Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a convocat în regim de urgență astăzi, 16 mai 2017, o ședință extraordinară al cărei punct principal a fost recentul atac cibernetic asupra Spitalului Județean de Urgență Bacău (S.J.U.).   
     Reamintim faptul că, în data de 5 mai, în momentul în care angajații spitalului au încercat să acceseze unul dintre serverele pe care se încărcau date au constatat că acesta nu mai răspundea comenzilor și nu mai încărca datele. Concomitent, a apărut pe monitoare un mesaj cu pașii de urmat pentru deblocarea fișierelor. „Era doar un mesaj pe server în care se spunea că datele sunt criptate și dacă le vrem, urmau anumiți pași. Serverul respectiv nu mai era funcțional, el a fost sigilat și trimis organelor de cercetare”, spune Adrian Popa, managerul Spitalului Județean Bacău.
     ”A fost o situație de urgență care, prin impactul potențial, trebuia gestionată rapid. În data de 5 mai s-a luat legătura cu firma care gestionează programul informatic al spitalului, datele de pe serverul infectat au fost relocate pe un server provizoriu, au fost identificate și blocate port-urile sensibile de acces în sistem, a fost blocat accesul la internet din exteriorul spitalului. În zilele imediat următoare, conducerea Consiliului Județean, împreună cu Prefectul județului, cu Subprefectul, cu cadre din Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul Român de Informații  am avut o întâlnire pentru a identifica soluțiile și măsurile care se impun pe termen lung.”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, în analiza privind gestionarea acestei situații. 
     Dacă inițial, toate fișierele încărcate pe respectivul server au fost compromise, ulterior, s-a reușit, în mai puțin de 48 de ore, recuperarea acestor date, care cuprindeau sute de foi de observație ale pacienților. O parte dintre serviciile medicale au trebuit să fie revalidate cu ajutorul cardului de sănătate, astfel încât unii dintre pacienți au fost nevoiți să facă încă un drum la spital. „În ziua de sâmbătă, au reușit să aducă servere noi, să încarce programele din nou și să revalideze foile pierdute până ziua de marți, când era termenul legal de validare cu cardul, dar nu au reușit să o facă în proporție de 100%”, a afirmat Dan Stoica, Director relații contractuale la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău.
     La recomandarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care, în data de 11 mai 2017, a constatat și aprobat existența unei situații de urgență cu risc major la un eventual nou atac cibernetic asupra bazelor de date ale S.J.U., spitalul a alocat suma de 169.250 de lei pentru achiziționarea în regim de urgență a echipamentelor de securizare a sistemului informatic. De menționat, că acești bani nu înseamnă un cost în plus pentru spital, ci utilizarea sumelor existente deja în buget la capitolul achiziții pentru obiectivul ”Echipamente și licențe pentru intervenții în sistem de urgență pentru securizarea sistemului informatic”. 
     La nivel național, Grupul  Renault România a fost afectat de valul de atacuri cibernetice, activitatea companiei a fost blocată iar fluxul de producție a fost întrerupt pentru câteva zile. 
     Atacul cibernetic, la nivel global, a afectat mai mult de 200.000 de instituții și companii private din 150 de țări, una dintre cele mai afectate țări pare până acum a fi China, cu peste 29.000 de instituții afectate, în Marea Britanie atacul a vizat tot rețeaua sanitară, zeci de spitale și clinici fiind blocate.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu