24 august 2017

Patru noi proiecte de anvergura, la inceput de drum

0 Comentarii
Consiliul Județean Bacău a fost in data de 23 august 2017, gazda unei întâlniri de lucru la care au participat reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Bacău, ai Consiliului Județean Bacău, ai Primăriei Onești și ai Universității ”V. Alecsandri” din Bacău. Sectorul agricol a fost reprezentat de participanți din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău și ai Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni. S-a discutat punctual despre un număr de 4 propuneri de proiecte, finanțate prin fonduri europene pentru care Camera de Comerț Bacău a înaintat deja scrisorile de intenție către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est.   
    Propunerile de proiecte care ar putea fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR), axa prioritară 1 – ”Promovarea transferului tehnologic”, se referă la înființarea Parcului Științific și Tehnologic ”Tehnocity” Onești, la Centrul de Transfer Tehnologic pentru Certificarea și Controlul Calității Produselor Agroalimentare – Agrocert și la Dezvoltarea activităților de transfer tehnologic în cadrul Centrului de Informare Tehnologic ”CIT IND-TECH NORD-EST Bacău”. De un interes deosebit s-a bucurat și propunerea pentru găsirea surselor de finanțare pentru zona industrială a orașului Onești dar și elaborarea ghidului de investiții a județului Bacău. 
    Ca rezultat imediat al acestei întâlniri va fi creat un grup de lucru, cu reprezentanți ai tuturor instituțiilor prezente la masa rotundă, grup care se va ocupa exclusiv de creionarea și ducerea la bun sfârșit a acestor proiecte. Este o muncă dificilă având în vedere faptul că este nevoie de parteneriate între instituții publice dar și private, de găsirea surselor financiare pentru partea de cofinanțare ce trebuie alocată proiectelor dar și de conceperea și implementarea activităților concrete. ”Vorbim despre proiecte foarte importante pentru județul nostru. Va trebui să analizăm bine posibilitățile noastre de cofinanțare, pentru că este vorba despre sume consistente (de pildă cofinanțarea pentru înființarea Tehnocity Onești se ridică la suma de 6 milioane de Euro, 50% din valoarea totală a proiectului), vom realiza o prioritizare a propunerilor și, în funcție de ceea ce putem face, vom înainta proiectele. Subliniez însă faptul că vom încerca să găsim soluții pentru toate aceste propuneri pentru că vorbim despre investiții nu numai utile dar mai ales necesare. Unele sunt chiar vitale pentru economia unei întregi zone, cum sunt cele de la Onești”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu