21 noiembrie 2017

Primul Centru de Consultantă Istorică

0 Comentarii
Joi, 19 octombrie, de la ora 18.30, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București, sector 2) va avea loc lansarea Centrului de Consultanță Istorică, primul centru specializat în acest domeniu din România. În cadrul evenimentului, cercetătorii CCI vor discuta despre diferențele dintre istoria oficială și consultanța istorică, ce înseamnă realizarea și documentarea unei investigații istorice, proces, film sau a unui roman, dar și despre metodele și sursele consultanței istorice. 
Primele centre de consultanță istorică din statele occidentale au fost înființate ca răspuns la nevoia unor comunități, companii și instituții de a-și cunoaște istoria. Descoperirea originilor și a trecutului nu ar fi fost posibilă fără ajutorul istoricilor care s-au implicat în documentarea și scrierea acestor istorii cu metodele proprii cercetării. În România, acest domeniu este la început de drum. Absența consultanților istorici s-a remarcat prin modul în care au fost soluționate cazurile foștilor deținuți politici care și-au cerut drepturile în instanță, cele ale tuturor persoanelor care au fost deposedate ilegal de drepturile și proprietățile lor de către regimul comunist și în timpul proceselor „torționarilor” comuniști.
Dumitru Lăcătușu, Centrul de Consultanță Istorică

Echipa Centrului de Consultanță Istorică este formată din Mihai Burcea, Dan Drăghia, Theodora Enache, Bogdan-Alexandru Jitea, Dumitru Lăcătușu și Áron Szele, doctori și cercetători în domeniul istoriei și științelor politice, fiecare specializat într-un anumit domeniu de cercetare. Serviciile de consultanță se adresează atât celor care doresc să-și documenteze trecutul personal sau familial, cât și instituțiilor interesate în reconstituirea istoriei unei localități ori companii sau posturilor de televiziune, radio și presei scrise care au programe și rubrici de istorie. Centrul de Consultanță Istorică oferă asistență de specialitate și caselor de avocatură, de fiecare dată când au cazuri care necesită cercetare și consultanță istorică, sau celor din domeniul filmografiei atunci când vor să documenteze proiectele la care lucrează. Nu în ultimul rând, la serviciile noastre pot apela și toți cei care doresc amenajarea unor muzee ale comunismului sau despre alte teme și subiecte istorice ori care sunt interesați să cunoască cum sunt organizate muzeele similare din alte state. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu