13 iunie 2018

Conferinta de presa Raliul Moldovei

0 Comentarii
In data de 11 iunie s-a desfășurat conferința de presă premergătoare Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile. Întrecerea care se va disputa în 15 și 16 iunie contează ca etapa a patra în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, și este inclusă în calendarul FIA European Rally Trophy și FIA Balkan Rally Trophy.
Amfitrion a fost Adrian Răspopa, președintele ACS Rally Spirit, organizatorul întrecerii, iar gazdă a fost Dedeman Automobile, care, în premieră, are în acest an statutul de sponsor al evenimentului. De altfel, încă din preambului conferinței, Adrian Răspopa a ținut să le mulțumească acestora pentru faptul că au acceptat să găzduiască întâlnirea cu reprezentanții media, dar mai cu seamă pentru sprijinul acordat întrecerii: “Ne bucurăm de acest parteneriat în premieră și suntem mândri că avem alături un nume atât de important la nivel național. Personal, vreau să le mulțumesc pentru sprijinul pe care ni l-au acordat și pentru încrederea arătată, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o companie care susține sportul la cel mai înalt nivel, mărturie stând faptul că vorbim despre sponsorul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dar și al Simonei Halep, care le-a produs românilor sâmbătă bucuria de a savura primul ei titlu de Grand Șlem și cel dintâi pentru o româncă după patru decenii. Ne bucurăm că Dedeman ne-a oferit posibilitatea de a face parte din acest grup de elită și să facem echipă în organizarea competiției”.
Silviu Pravăț, Vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău a declarat: “Vă felicit pentru faptul că această competiție a ajuns la ediția a opta și pentru tot ceea ce faceți, pentru că este limpede că un astfel de eveniment reprezintă o mândrie și un punct de atracție pentru oamenii din județ, dar, în egală măsură, este un plus și din punct de vedere economic. Vă mulțumim că ne faceți părtași la un astfel de eveniment și vă asigurăm de tot sprijinul nostru”.
Valentin Vieru, Primarul Municipiului Moinești, a spus: “Vreau să vă mulțumesc în numele meu și al Consiliului Municipiului pentru faptul că ne-ați ofeit șansa de a ne regăsi și anul acesta între partenerii unei competiții sportive atât de importante. Suntem pentru a opta oară în această postură, competiția este inclusă în calendarul anual de evenimente locale, culturale și sportive, iar anul acesta colaborarea noastră are o și mai mare greutate pentru că premierea se va face la Moinești. De asemenea, probele speciale din jurul Moineștiului reprezintă, după cum au precizat și sportivii, un important punct de interes pentru competiție. Sunteți bineveniți pe 16 iunie la Moinești, sunt sigur că vă veți simți bine în urbea noastră și, de asemenea, sunt convins că municipiul și județul nostru se vor bucura de o bună promovare din partea televiziunilor și a celorlalte canale media, dar și a sportivilor. Este lucrul pe care ni-l dorim, pentru că vrem ca despre localitatea noastră să se audă în întreaga țară și, de ce nu, chiar la nivel internațional”.
Răzvan Tudosă, Primar al comunei Zemeș, a precizat că localitatea pe care o reprezintă se află pentru a douya oară în postura de partener al întrecerii și gazdă a probelor speciale. “Vreau să mulțumesc Consiliului Local pentru implicare și aș vrea să-i invit pe toți locuitorii comunei să participe la acest eveniment. În plus, îi așteptăm pe toți iubitorii raliurilor să ne viziteze și să asiste la probele care se vor desfășura pe 16 iunie pe teritoriul localității noastre și îi asigurăm că se vor bucura de obișnuita ospitalitate a concetățenilor mei”, a amintit acesta.

Bogdan Vasiloiu, Administrator Public al Oneștiului, a ținut să le mulțumească organizatorilor că au inclus municipiul între gazdele evenimentului, în această localitate urmând să se desfășoare, pe un circuit stradal, Superspeciala Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile. Un eveniment în sine, mărturie fiind și faptul că urmează să fie transmisă live la TV, simultan, de Telekom Sport, TVR3 și TVR Iași. “Vreau să le mulțumesc organizatorilor că s-au gândit la noi. Pentru Onești, postura de gazdă a uneia dintre cele mai importante și spectaculoase probe a unui eveniment de amploare europeană reprezintă un lucru deosebit atât din punctul de vedere al localnicilor, cât și prin prisma impactului economic pe care îl va avea”, a precizat Bogdan Vasiloiu.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu