10 august 2018

Tâlhar prins de un jandarm aflat în timpul liber

0 Comentarii
Plutonierul major Gheorgheosu Florin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a acționat pentru oprirea și imobilizarea unui tâlhar.
În ziua de joi, 9 august 2018, în jurul orei 12.00, plutonierul major Gheorgheosu Florin, aflându-se în timpul liber, a observat în zona din fața Teatrului Municipal Bacovia o femeie care striga după ajutor și un bărbat care traversa în fugă strada ; dându-și seama că este vorba despre o faptă ilegală, jandarmul împreună cu o altă persoană au trecut la urmărirea acestuia și au reușit să îl imobilizeze .
A fost solicitat sprijinul structurilor competente, la fața locului sosind un echipaj de poliție care l-a preluat pe infractor și care a dispus măsura conducerii acestuia la sediul secției de poliție, în vederea dispunerii măsurilor legale.
În urma cercetărilor preliminare efectuate s-a constatat că bărbatul, profitând de faptul că erau puțini oameni în jur, s-a apropiat din spate și a sustras cu violență femeii suma de 2000 de lei , fugind de la fața locului.
Mi-am dat seama imediat că e vorba despre o tâlhărie ; mă aflam pe partea opusă a străzii și am văzut cum femeia striga după ajutor ; în momentul în care am observat că infractorul trece strada am acționat împreună cu o altă persoană și am reușit să-l prindem, a declarat jandarmul.
Pentru colegul nostru nu este prima situație în care acționează în acest mod ; tot el este cel care în anul 2013 a prins și imobilizat un tânăr ce lovise o femeie care se afla la volan într-o parcare și care a încercat să îi fure mașina ; la momentul respectiv asupra acelui tânăr au fost găsite de către polițiști și substanțe stupefiante.
Având în vedere modul în care a acționat, spiritul civic de care a dat dovadă precum și intervenția sa promptă subofițerul va fi recompensat de către comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău .

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu